Nissan: "Conceptul Invitation va ataca direct Ford Fiesta şi VW Polo"

Publicat vineri, 09.03.2012 09:47 de Mircea Meșter

Nissan va deveni primul constructor european care va oferi trei modele complet diferite în segmentul mic. Conceptul Invitation va da naştere unui model de serie care va ataca direct numele mari din această clasă.

Noul concept Nissan Invitation, prezentat de constructorul japonez la Geneva, va fi propunerea niponilor pentru segmentul B superior în momentul în care modelul va ieşi în versiunea de serie. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Automarket.ro la Salonul de la Geneva, directorul de marketing al mărcii Nissan susţine că viitorul model de serie dezvoltat cu plecare de la conceptul Invitation va fi mai mare decât Micra, fără a intra însă în segmentul superior compact.

"Începând cu anul 2013, în segmentul B (mic, subcompact) vom avea trei propuneri, fiecare cu personalitatea şi caracteristicile sale. Este vorba de Micra, model care se adresează unui public mai conservator, de crossover-ul Juke, model care are în vizor nonconformiştii, cei care vor să iasă în evidenţă. şi de viitoarea versiune de serie a conceptului Invitation, prezentat aici (n.r. Geneva), care se va adresa celor care vor un model de segment mic care să le ofere spaţiu şi spirit practic", ne-a declarat Paul Willcox, cel care cu câteva minute înainte deschidea conferinţa de presă de la standul mărcii nipone.

În gama Nissan, logica celor trei modele este foarte simplă. "Noul model de serie dezvoltat pe baza lui Invitation va avea ca adversari direcţi modele precum Ford Fiesta sau Volkswagen Polo, urmând să se adreseze direct clienţilor care vor un model din "inima" segmentului mic. Avantajul nostru este designul foarte interesant, pentru că modelul de serie nu va diferi cu mult de prototipul prezentat aici, tehnologia de ultimă oră pe care o vom împrumuta de la segmentele superioare şi faptul că vom construi modelul în Europa, la Sunderland".

Noul model Nissan de segment B va începe producţia de serie în cursul anului 2013, iar printre elementele intresante pe care le va oferi se vor număra primul sistem Around View Monitor prezent în istoria segmentului B şi motoare care promit consumuri foarte reduse şi emisii de CO2 mai mici de 100 de grame CO2/km.

  • Fan Juke, vineri, 09.03.2012 10:27
    inovatie

    Primul sistem "Torque Vectoring" pe un crossover de segment B, primul "Around View Monitor" pe segment B si C, primul model electric de masa etc. Nissan a fost intodeauna o marca inovatoare si deschizatoare de drumuri :) http://www.automarket.ro/stiri/nissan-a-creat-un-sistem-hibrid-care-nu-taie-din-portbagaj-41127.html http://www.automarket.ro/stiri/inovatie-nissan-inlocuieste-otelul-din-structura-masinilor-cu-un-aliaj-40977.html

  • LEE, vineri, 09.03.2012 10:34
    off

    fratilor, daca cititi stirile de "afara", viitorul model Nissan va ataca HONDA JAZZ !!!

  • io, vineri, 09.03.2012 10:48
    @LEE

    Depinde de piata amice... in SUA, Orientul Mijlociu sau Japonia, Nissan este concurent direct Honda. Pe batranul continent, Nissan concureaza cu marcile (mai mult sau mai putin) europene.

  • gelu, vineri, 09.03.2012 11:10
    @Fan Juke

    in privinta primului model electric de masa trebuie sa le multumeasca/multumim unchiului de la est...Renault; Leaf fiind lansat ca principala arma a aliantei impotriva oricarui concurent de pe piata americana dar poate gresesc io

  • gelu, vineri, 09.03.2012 11:17
    later edit

    ...nu am comentat on-topic ceea ce imi place la designul lui Inviotation este faptul ca aduce cu cele a minivanurilor specifice pietei japoneze.

  • Carlos, vineri, 09.03.2012 11:26
    @gelu > primul comment

    Gresesti :) Uiti ca Renault-Nissan formeaza o alianta si tot ce se face e prin colaborare. Renault-Nissan are un singur CEO - Carlos Ghosn. El este cel care a convins acum cativa ani AGA Renault, respectiv Nissan sa investeasca masiv in electrice. Oricum, Nissan avea cercetari in domeniu inca din 1992.

  • gelu, vineri, 09.03.2012 11:42
    @Carlos

    din cate am inteles nissan nu statea prea bine nici pe propiile picioare cu atat mai putin pe piata in momentul "aliantei" cu francezii. Japii au fost tare nemultumimi de comenzile si ordinele cocosului galic; deci nu era chiar o colaborare. In prezent, poate, dupa ce si-au dat seama constipatii ca broscarii nu sunt chiar idioti. Colaborarea si bunele relatii sunt datorate in mare masura talentului managerial a lui Ghosn. Pe de alta parte nu contest bagajul de cunostinte a lui Nissan in domeniul electrificarii automobilelor dar acelasi lucru il faceau TOATE companiile japoneze in acea perioada...dupa care s-a asternut praful. Alianta a fost cea care a impulsionat revenirea la ganduri mai bune. dar poate gresesc io

  • tyron912, sâmbătă, 10.03.2012 07:05
    masini

    super tare masina dar, va trebuie o compacta sedan si asta repede...