Raliul Monte Carlo, PS 1-2/18: Latvala, liderul surpriză

Publicat miercuri, 18.01.2012 15:10 de Daniel Popescu

Jari Matti Latvala este liderul surpriză în Raliul Monte Carlo cu un avans de peste 30 de secunde în faţa lui Sebastien Loeb după o performanţă impresionantă pe zăpadă în PS2.

Raliul Monte Carlo, prima etapă a sezonului 2012 din Campionatul Mondial de Raliuri, a debutat miercuri cu primele două probe speciale, iar condiţiile meteo variate au produs spectacol, strategii şi rezultate mai puţin obişnuite.

Aşa cum era de aşteptat, Sebastien Loeb a câştigat prima probă specială desfăşurată pe asfalt uscat, însă lucrurile s-au schimbat dramatic în a doua probă specială.

Din cauza zăpezii şi a gheţii prezente pe o bună parte din traseu, Loeb şi Jari Matti Latvala au optat pentru strategii inedite în alegerea pneurilor: câte două pneuri de iarnă cu ventuze şi două pneuri slick, cele două pneuri de iarnă fiind montate pe faţă şi pe spate în diagonală.

Singura diferenţă a fost că pilotul celor de la Ford a optat pneuri de compoziţie supersoft de pneuri slick, în timp ce octuplul campion mondial a ales compoziţia soft.

Chiar dacă cei doi rivali au utilizat strategii foarte asemănătoare, Latvala l-a zdrobit pe Loeb şi a câştigat proba specială cu un avans impresionant de 52 de secunde în faţa francezului, devenind astfel lider în clasamentul general cu un avans de 30.5 secunde.

O alta evoluţie surprinzătoare a avut Petter Solberg la volanul unui Ford Fiesta RS WRC, care a terminat PS 2 pe locul 2 în ciuda faptului că nu a utilizat pneuri de iarnă cu ventuze, performanţă în urma căreia ocupă locul trei în clasamentul general.

Mini a demonstrat că poate lupta cu granzii de la Citroen şi Ford după ce Dani Sordo a fost cu numai o secundă mai lent decât Loeb în PS 1, însă spaniolul a lovit un zid şi şi-a deteriorat suspensia în PS 2, coborând pana pe locul patru la general. Aflat la debutul pentru Citroen, Miko Hirvonen nu a ieşit în evidenţă şi ocupă locul cinci în clasamentul general după un rezultat relativ modest în PS2.

Chiar dacă concurează la clasa S2000 cu Skoda Fabia, Sebastien Ogier ocupă locul şase în clasamentul general, reuşind să-i devanseze pe Evgeny Novikov (Ford Fiesta RS WRC), M. Arzeno (Peugeot 207 S2000) şi Francois Delecour (Ford Fiesta RS WRC), în timp ce topul primilor 10 piloţi este completat de Pierre Campana.

Echipajul românesc format din Marco Tempestini şi Dorin Pulpea ocupă locul 47 în clasamentul general la volanul unui Subaru Impreza STI, la peste 11 minute în spatele liderului. În schimb, Edwin Keleti a fost nevoit să renunţe la participarea în raliu după revenirea în ţară a copilotului său, Victor Ponta.

Raliul Monte Carlo - Clasament general după PS 2/18:

 1.  Jari-Matti Latvala  Ford                45m54.4s
 2.  Sebastien Loeb      Citroen              + 30.5s
 3.  Petter Solberg      Ford                 + 40.8s
 4.  Dani Sordo          Mini                 + 44.1s
 5.  Mikko Hirvonen      Citroen            + 1m04.0s
 6.  Sebastien Ogier     VW Skoda           + 1m10.9s
 7.  Evgeny Novikov      M-Sport Ford       + 1m17.1s
 8.  Mathieu Arzeno      Sainteloc Peugeot  + 1m35.7s
 9.  Francois Delecour   M-Sport Ford       + 1m49.3s
10.  Pierre Campana      Mini               + 2m11.0s

 

Ziua de miercuri programează alte două probe speciale, care vor avea loc pe acelaşi traseu ca şi primele două.

  • serd, miercuri, 18.01.2012 17:08
    Dilema!

    Ponta era in dilema,sa mearga la miting cu partenerii de coalitie sau sa fie la raliu! Se pare ca politica a zdrobit pasiunea!