Sebastien Loeb a câştigat Raliul Greciei!

Publicat duminică, 27.05.2012 17:54 de Daniel Popescu

Sebastien Loeb a câştigat detaşat Raliul Greciei, în ciuda unei pene suferite în prima probă specială de duminică.

Sebastien Loeb a început ultima zi a Raliului Greciei cu un avans de peste două minute în faţa coechipierului său de la Citroen, Mikko Hirvonen, şi şi-a permis inclusiv luxul de a schimba un pneu pe parcursul PS 18.

Chiar dacă a pierdut aproape un minut şi jumătate, francezul a rămas confortabil pe prima poziţie, iar în ulterior a câştigat PS 19, PS 21 şi PS 22 şi a câştigat raliul fără emoţii.

Octuplul campion mondial a obţinut astfel a treia victorie din carieră în Raliul Greciei şi prima după o pauză de patru.

La rândul său, Hirvonen a ocupat fără emoţii poziţia a doua după ce în zilele precedente a profitat la maxim de abandonul lui Petter Solberg şi de problemele întâmpinate de Jari Matti Latvala.

Pilotul echipei Ford a urcat pe ultima treaptă a podiumului, nu înainte de a câştiga PS 18 şi PS PS 20, însă s-a îndepărtat şi mai mult de titlul mondial în urma numeroaselor abandonuri suferite în debutul sezonului şi a absenţei din Argentinei.

Mads Ostberg (Adapta Ford) a fost "cel mai bun din restul lumii" şi a terminat pe locul patru în faţa lui Martin Prokop (Czech Ford), în timp ce Thierry Neuville a ocupat locul şase la volanul unui Citroen DS3 WRC.

Loeb şi-a trecut în cont şi cele trei puncte bonus acordate pentru victoria din Power Stage, în timp ce Latvala şi Hirvonen au ocupat următoarele două poziţii şi au obţinut două şi, respectiv, un punct bonus.

Raliul Greciei - Clasament final:

 1.  Sebastien Loeb       Citroen           4h42m03.3s
 2.  Mikko Hirvonen       Citroen              + 40.0s
 3.  Jari-Matti Latvala   Ford               + 3m04.8s
 4.  Mads Ostberg         Adapta Ford        + 6m16.4s
 5.  Martin Prokop        Czech Ford         + 7m46.5s
 6.  Thierry Neuville     Citroen Junior     + 9m41.4s
 7.  Sebastien Ogier      VW Skoda          + 12m59.9s
 8.  Yazeed Al Rahji      Yazeed Ford       + 20m12.2s
 9.  Ott Tanak            M-Sport Ford      + 23m18.9s
10.  Abdulaziz Al-Kuwari  Seashore Mini     + 28m40.5s

Other WRC finishers:

11.  Armindo Araujo       Portugal Mini     + 30m28.6s
12.  Spyros Pavlides      Autotek Ford      + 33m51.6s
17.  Paulo Nobre          Portugal Mini     + 59m10.2s
18.  Oleksii Tamrazov     Ford            + 1h04m53.4s

WRC retirements:

     Petter Solberg       Ford                    SS18
     Evgeny Novikov       M-Sport Ford            SS18
     Nasser Al-Attiyah    Qatar Citroen           SS18
     Daniel Oliveira      Brazil Ford             SS18

Leading power stage times:

Pos Driver Team/Car Time/Gap
 1.  Sebastien Loeb       Citroen              2m21.8s
 2.  Jari-Matti Latvala   Ford                  + 0.6s
 3.  Mikko Hirvonen       Citroen               + 1.3s
 4.  Mads Ostberg         Adapta Ford           + 2.0s
 5.  Ott Tanak            M-Sport Ford          + 2.0s

  • WRC, duminică, 27.05.2012 19:57
    Bravo Loeb !

    Bravo Citroen ! Bravo Ford ! Bravo si celor mai de la coada , VW-Skoda ,Mini-BMW !

  • rwc, duminică, 27.05.2012 22:11

    Sebastian Loeb este un mare pilot si o dovedeste din plin. Pe langa talent mai are si noroc uneori cu carul. Bravo oricum...