10 lucruri mai puţin cunoscute despre Mini

În luna august 1959 se năştea un automobil special. Avea să rămână în istoria auto sub numele de Mini, denumire care este astăzi, 55 de ani mai târziu, sinonimă cu una din marile legende auto, alături de Volkswagen Beetle şi Ford Model T.

Mini este un nume de legendă în industria auto. Automobilul de buzunar s-a născut acum 55 de ani din pasiunea pentru maşini eficiente a lui Sir Alex Issigonis. A cucerit treptat pe toată lumea, pe lista celor care au deţinut un Mini aflându-se actori celebri, cântăreţi sau politicieni. Atât de popular a fost modelul Mini încât a fost fabricat timp de 41 de ani în forma sa clasică, apoi din 2001 a revenit reîncarnat în modelul Mini modern gândit şi lansat sub umbrela grupului BMW. Din 2001 şi până astăzi, Mini a trecut prin trei generaţii, dar silueta este în continuare inconfundabilă. Devenit un icon, dorit de pasionaţi de toate vârstele şi sexele, Mini este fără îndoială un fenomen al lumii auto. 

Şi aşa cum îi stă bine unei legende, există şi lucruri mai puţin cunoscute despre acest automobil. Iată câteva dintre ele. 

• 

  Sir Alec Issigonis

  Numele său sună extrem de britanic, dar Sir Alec s-a născut în Smyrna, Izmirul turcesc de azi, pe vremea când acesta făcea parte din Imperiul Otoman. Pe numele său complet Alexander Arnold Constantine Issigonis s-a născut pe 18 noiembrie 1906. Tatăl său, Demostenis Issigonis, era născut în Grecia, dar lucrând pentru compania britanică care a construit calea ferată dintre Smyrna şi Aydin, a reuşit să obţină cetăţenia britanică. Cetăţean britanic prin naştere, Alec Issigonis avea să calce pe urmele tatălui său, proiectant de motoare navale. Aşa se face că Alec a fost atras încă de mic de mecanică. În 1922, familia sa este salvată din războiul turco-grec şi este evacuată în Malta. De aici, pleacă în Marea Britanie unde Alec îşi începe cariera în lumea automobilului. 

  Pasionat de mecanică şi desen, dar urând matematica, Sir Alec intră în industria auto în 1936 când este racolat de Morris Motors. Aici, Issigonis avea să contribuie la dezvoltarea modelului Morris Minor, un automobil lansat în 1948 şi produs timp de 23 de ani. După o excursie la marca rivală Alvis, Sir Alec revine la British Motor Corporation în 1956. Criza Suezului lovea industria petrolieră şi toată lumea căuta automobile mici şi economice. Şeful său, Sir Leonard Lord îi cere lui Issigonis să caute o soluţie şi astfel se năştea idea modelului Mini. Issigonis crease deja un automobil celebru în afară de Mini şi avea experienţa necesară. Este vorba de acelaşi Morris Minor, primul automobil britanic vândut în peste un milion de exemplare. 

• 

  Desenat pe un şerveţel

  Legenda spune că Sir Alec Issigonis a desenat prima schiţă pentru modelul Mini pe un şerveţel în timp ce se afla în Elveţia, într-un restaurant din Davos. Vroia să creeze cel mai mic automobil posibil, dar care să poată transporta patru persoane şi bagaje. Viziunea sa era un paralelipiped cu laturile de 3.05x1.22x1.22 metri. 80% din spaţiu era dedicat pasagerilor şi bagajelor, ceea ce lăsa doar o jumătate de metru disponibilă pentru motor şi transmisie. Asta a însemnat că suspensia trebuia să fie independentă, iar roţile extrem de mici cu jante de doar 10 inch.

• 

  Vândut sub două mărci diferite la lansare

  La lansarea din 1959, modelul desenat de Alec Issigonis avea să fie vândut sub două denumiri: Morris Mini-Minor şi Austin Seven, cele două mărci fiind deţinute de British Motor Corporation. În afară de siglă şi grila radiatorului, cele două modele erau identice. Asta nu a împiedicat compania BMC să organizeze două campanii publicitare separate.

  Primele modele cu volan pe stânga au fost lansate concomitent, dar denumirile modelului pentru Europa a fost schimbată în Austin 850 şi Morris 850 (cifra fiind dată de cilindreea motorului).

  În 1962, Austin Seven îşi schimbă numele în Austin Mini, iar în 1969, Mini devine marcă de sine stătătoare. Anii '80 aveau să aducă din nou schimbări de nume, modelul fiind botezat din nou Austin Mini şi apoi în 1988 Rover Mini. 

• 

  Mini Cooper şi Raliul Monte Carlo

  John Cooper a fost cel care l-a convins pe Issigonis să realizeze o versiune mai puternică a modelului Mini. John Cooper construia deja automobile de Grand Prix şi cunoştea foarte bine motorul serie A pe care îl folosise pentru a propulsa monoposturi în Formula Junior.

  Deşi Issigonis a fost reticent la început, s-a ajuns la acordul de a produce 1.000 exemplare Mini Cooper cu motor de 997 cmc şi 55 CP. Primele exemplare s-au vândut ca pâinea caldă, aşa că a urmat o creştere a performanţelor, motorul având acum 1.071 cmc şi 70 CP.

  O versiune de raliu urma să fie derivată din modelul de serie Cooper. Mini a ajuns să participe în diverse raliuri din Marea Britanie şi apoi din toată lumea. Însă cele mai celebre victorii au fost cele obţinute în Raliul Monte Carlo. Au fost patru victorii obţinute de echipa oficială Mini în celebrul raliu monegasc, dar doar trei au fost omologate. Prima dintre ele a venit în 1964 cu Paddy Hopkirk la volanul unui Mini Cooper S cu motor de 1.071 cmc.

  Succesul avea să fie repetat şi în 1965 şi 1967 cu modele Mini cu motoare de 1.275 cmc. Echipaje de piloţi din Finlanda au fost responsabile cu victoria, Timo Makinen în '65 şi Rauno Aaltonen în '67. În 1966, Timo Makinen a terminat tot pe primul loc, dar automobilul său a fost descalificat pentru că folosea faruri cu becuri diferite faţă de cele de pe versiunea de serie. 

• 

  Sir Stirling Moss a avut permisul de conducere suspendat pentru un an conducând un Mini

  În 1959, Stirling Moss a avut permisul suspendat timp de un an, după ce a fost surprins conducând cu viteză excesivă la volanul unui Mini Cooper. Celebrul pilot testa maşina pentru o revistă de specialitate. 

• 

  Ultimul Mini clasic

  Ultimul exemplar Mini clasic a fost construit în data de 4 octombrie 2000. Acesta a fost un model Cooper vopsit în culoarea roşie. În total au fost construite 5.387.862 unităţi ale modelului Mini clasic.

• 

  Un Mini cu două motoare

  În 1964, BMC a testat un Mini cu două motoare cu capacitate cilindrică totală de 2.5 litri ce puteau dezvolta 175 CP. Unul era amplasat în faţă, celălat în compartimentul bagajelor. Puterea era transmisă cătrea toate cele patru roţi. Legenda spune că prototipul era atât de rapid că dezvoltarea a fost oprită imediat. 

• 

  Suportul de portiere gândit pentru o sticlă de gin

  Legenda spune că Sir Alec Issigonis a desenat suportul de băuturi din portiere pentru a putea adăposti o sticlă de gin şi câteva recipiente de apă tonică. Alţii spun că suportul era gândit pentru o sticlă de lapte. Oricare ar fi adevărul, remarcabil este faptul că Mini oferea acestă dotare.

• 

  Mini a avut şi o variantă berlină

  Pe lângă clasicele variante derivate din modelul clasic Mini, acesta a avut şi o versiune berlină mai puţin cunoscută. Şi pentru că grupul BMC experimenta cu diverse mărci din portofoliu, această versiune sedan în trei volume s-a vândut sub numele de Wolseley Hornet şi Riley Elf.

• 

  Cilindreea iniţială a motorului a fost redusă

  Motorul folosit la lansarea din 1959 făcea parte din Seria A de propulsoare introduse pe modelul Austin A30 din 1951. Cilindreea iniţială era de 948 cmc, dar a fost redusă la 848 cmc după efectuare primelor teste în care maşina a atins o viteză maximă de 150 km/oră. O viteză mult prea mare pentru frânele din 1959. A fost astfel luată decizia de a reduce cilindreea şi puterea maşinii de la 948 cmc şi 37 CP la 848 cmc şi 34 CP. Noul motor permitea o viteză maximă de 120 km/oră. 

  În 1961 Mini a lansat şi varianta Cooper propulsată de un motor de 997 cmc cu două carburatoare. Aceasta a fost pregătit cu ajutorul lui John Cooper, cel care construia maşini de Grand Prix. Mini Cooper avea frâne cu disc pe puntea faţă, iar caroseria era vopsită în două culori.