Aerul condiţionat este cel mai important element opţional de pe o maşină
Aerul condiţionat s-a transformat în ultimii ani dintr-un lux într-o necesitate. 81% dintre şoferi susţin că acest element este esenţial în lista de dotări a unei maşini.
Conform unui studiu realizat în Marea Britanie, aerul condiţionat este considerat cel mai important element opţional prezent în dotarea unei maşini. Nu mai puţin de 81% dintre cei care au răspuns la acest sondaj susţin că aerul condiţionat este "esenţial" într-un autoturism. Pe locul al doilea în topul importanţei accesoriilor şi sistemelor din dotarea unei maşini stau alarmele şi sistemele de imbobilizare, care au strâns 67% din sufragii.
Studiul realizat de compania Exchange and Mart arată că pe locul al treilea ca importanţă în preferinţele posesorilor de maşini stă sistemul de navigaţie on-board. 24% dintre cei care au răspuns susţin că acestea sunt "absolut necesare" iar 44% le consideră o opţiune preferată în faţa altora. În lista elementelor preferate de posesorii de maşini au mai punctat bine MP3 Player-ele, senzorii de parcare şi kiturile Bluetooth pentru telefoane.
La capătul de jos al preferinţelor şoferilor stau sistemele DVD/TV pentru pasageri şi subwoofer-ele, 67 respectiv 58 de procente dintre cei care au răspuns la sondaj considerându-le foarte puţin importante.
"Pentru a evalua cât mai bine o maşină trebuie să faci o listă a tuturor elementelor de acest tip, care pot creşte semnificativ valoarea autoturismului. De exemplu, jantele din aliaj pot pune câteva sute de euro în plus iar pielea chiar mai mult decât atât, în funcţie de model. Cu toate acestea, alte elemente care la prima vedere sunt valoroase nu aduc plus-valoare atât de mult cum se aşteaptă posesorii maşinilor", declară Richard Whittles, unul dintre responsabilii studiului.
via | Telegraph
de la ce masina provine consola centrala din imagine?de la mitsubishi lancer cumva?:-??