BMW primește finanțare de la guvernul britanic pentru dezvoltarea unor noi baterii

Publicat joi, 19.08.2021 10:43 de Paul Cosma

Un proiect al BMW pentru baterii destinate vehiculelor electrice cu autonomie mare a obţinut o finanţare de 26,2 milioane de lire sterline din partea industriei auto şi a guvernului britanic, transmite CNBC.

Autonomia, viteza de încărcare și starea infrastructurii sunt principalele probleme cu care se confruntă clienții care se gândesc la achiziția unei mașini electrice. 

Producătorii încearcă să găsească soluții la primele două dintre ele, în timp ce infrastructura de încărcare este indicată ca o sarcină a autorităților naționale și locale. 

BMW dezvoltă o baterie destinată vehiculelor electrice cu o autonomie care să rivalizeze cu cea a mașinilor echipate cu motoare cu ardere internă. 

Proiectul BMW-UK-BEV, cu finanțare de la guvernul britanic țintește “cel mai mare pachet de baterii al BMW Group pentru a oferi o performanţă superioară la costuri competitive”. 

Marea Britanie vrea să oprească vânzarea de automobile şi vehicule comerciale noi pe benzină şi motorină din 2030, iar lansarea unor tehnologii capabile să mărească autonomia vehicuelor electrice este crucială. 

Pe lângă BMW, celelalte proiecte care vor beneficia de finanţarea totală de 91,7 milioane de euro sunt Brunel, care vrea să dezvolte motoare cu combustie internă alimentate cu hidrogen, Celeritas, care urmează să dezvolte baterii cu încărcare ultrarapidă şi Reecorner, care vrea să reproiecteze vehiculele electrice comerciale uşoare şi medii. 

Via news.ro

  • Edikkk, joi, 19.08.2021 13:20

    BMW mocangii au reuşit. Ehhhh.... ce să îi faci. Brexit ăsta.

  • mircea badea, joi, 19.08.2021 23:36

    ce se intampla? vor sa dea de buna voie banutii lor la europeni? parca erau cu americanii, indienii..

  • M1, vineri, 20.08.2021 14:22

    Iată unul dintre motivele pentru care a apărut brexitul! Încă o dovadă că doamnele care se flutură pe la Brusselles se încurcă în știință. Și cu astfel de decizii distrug ideea extraordinară a unei Europe unite orientată spre progres.

  • inexorabil, duminică, 22.08.2021 14:59

    Draghe Electrikkke, puturos fără pereche, nu-ţi spusei, bre, că “mocangiu” n-are sensul pe care ţi-l imaginezi mata’ “instinctiv” ? Şi, în al doilea rând, la plural articulat se scrie cu trei de “i”. Păi de! “profu’ de gramatică” (da, bine, de “grammar Nazi” – fie ca tine) nu te-a mai luat în colimator de ceva vreme, aşa că mi-am permis să-i preiau atribuţiile. Dar nu sunt “mocangiu”, prin urmare pretind sporul lui de uichend :)