Cine este Mate Rimac, proprietarul Bugatti și inventatorul supercarului electric

Publicat vineri, 17.09.2021 15:51 de Alexandru Monenciu

Toată lumea știe că Mate Rimac este geniul din spatele producătorului de hypercar-uri electrice Rimac Automobili. Dar nu mulți cunosc povestea croatului de 33 de ani din fruntea noului joint-venture Bugatti-Rimac.

Mate Rimac s-a născut în 1988, în Livno ( Bosnia-Herzegovina), și încă de la început a arătat o înclinație către mașini și invenții. La trei ani s-a mutat împreună cu familia în Germania, iar mai apoi s-a stabilit în Croația unde și-a făcut studiile.

DE LA MĂNUȘA DIGITALĂ LA MAȘINI ELECTRICE

Înainte de a ajunge la vârsta majoratului, Rimac câștigase deja numeroase competiții internaționale de inovare și dezvoltare în Germania, Coreea de Sud și Croația. Prima sa invenție patentată a fost o mănușă digitală, botezată sugestiv iGlove.

Pasiunea pentru mașini nu a dispărut. În 2006, croatul a cumpărat un BMW Seria 3, fabricat în 1984, și a participat la o serie de curse locale. La scurt timp, motorul a cedat, iar Rimac l-a înlocuit cu o unitate electrică, capabilă de 600 de cai putere. Și-a numit creația Rimac e-M3.

Trei ani mai târziu ia ființă Rimac Automobili. La început, compania a avut doar doi membri: Mate (fondatorul) și designerul Adriano Mudri. Cu ajutor din partea familiei regale din Emiratele Arabe Unite, Rimac și Mudri încep să lucreze la un viitor supercar cu zero emisii.

În 2011, cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, debutează Rimac Concept_One. Un hypercar electric, care inițial dispunea de 1.088 CP. Până la urmă, cifra a crescut la 1.241 de cai putere.

Rimac a produs doar 8 exemplare, iar unul a devenit "celebru" datorită lui Richard Hammond, fostul prezentator al emisiunii Top Gear. Mașina în cauză a fost distrusă în totalitate într-un accident din care Hammond a scăpat cu mai mult decât niște zgârieturi.

NEVERA, AL DOILEA HYPERCAR ELECTRIC AL COMPANIEI

În prezent, Rimac se pregătește să producă Nevera, al doilea model cu zero emisii al companiei. Acesta va dezvolta 1.940 de cai putere și va putea atinge peste 400 de km/h. Producția va fi limitată la doar 150 de unități.

Croatul de 33 de ani are, însă, și alte obiective. Unul dintre ele este să devină furnizor principal de sisteme de propulsie electrice pentru constructorii cu renume din industria auto. În special pentru cei care vor sa dezvolte mașini de performanță cu zero emisii.

De-a lungul anilor, Rimac Automobili a colaborat cu nume mari din domeniu, inclusiv cu Mercedes-AMG, Aston Martin, Ferrari, Koenigsegg, Porsche sau Renault.

NOUL JOINT-VENTURE BUGATTI-RIMAC

La începutul lunii iulie, Rimac a preluat controlul Bugatti. Compania croată deține 55% din nou formatul joint-venture, iar nemții de la Porsche restul de 45%. Așadar, Mate Rimac are o nouă provocare: să dezvolte Bugatti-ul viitorului.

În prezent, Rimac Automobili are circa 1.000 de angajați. Potrivit estimărilor, compania, cu sediul în Sveta Nedelja (Croația), valorează 795 de milioane de euro.

via Motor1

  • Edikkk, sâmbătă, 18.09.2021 01:03

    marii dinozauri auto sport, surclasaţi de un tânăr inteligent şi muncitor. Toţi dinozaurii sport s-au linguşit pe lângă el, poate, poate, îi învaţă cum să facă electrice (moca).

  • Abdullah Amirimac, sâmbătă, 18.09.2021 14:47

    Din acest articol nu prea am înțeles cine este acest Mate Rimac. Dacă aș afla cum a reușit compania Rimac Automobili (care „a avut doar doi membri: Mate (fondatorul) și designerul Adriano Mudri”) să obțină finanțare de la familia regală din Emiratele Arabe Unite - atunci aș fi mai lămurit...

  • Edikkk, sâmbătă, 18.09.2021 15:03

    @Abdullah Amirimac dle inexo există google....??!?! sau vrei mură în gură

  • ss, sâmbătă, 18.09.2021 16:09

    Aici trebuie sa-i dam dreptate lui Edikk, cum nu se intampla prea des. Indiferent de unde si cum a gasit finantare, rezultatele lui sunt notabile, a facut pana la 33 de ani mult peste ce reuseste un om obisnuit intr-o viata

  • Abdullah Amirimac, duminică, 19.09.2021 11:16

    Pentru un obsedat de electrice este o adevărată blasfemie să spui ceva, orice, despre Rimac. Stai calm eDick, nu voi mai spune nimic de sfântul Rimac, că nu vreau să te enervezi prea tare și să ți se spargă vreo venă în cap (deși unii, mai răi, ar contesta că ai așa ceva). :P

  • ???, duminică, 19.09.2021 21:03

    un smecher abil care se chinuie sa bricoleze un automobil cu baterie si care a reusit sa obtina o multime de finantari fara sa descopere sau sa inventeze nimic revolutionar. Toata stima pentru el.

  • super, luni, 20.09.2021 00:52

    toti uita sa precizeze ca ta-su avea/are ditamai compania de facut/comercializa baterii. Bvo lui dar cand pleci cu ajutor de la tati e putin mai usor

  • Kirotractor, luni, 20.09.2021 08:17

    Se uită micul detaliu că Mate apreciază limita expansiunii mașinuțelor cu baterii la max. 10% din parcul auto mondial. Și evident că, pe linie PCR (pile-cunoștințe-relații) nu doar tac-su a fost catalizator... cam mafiot, ci și catolicismul nației lui. Una peste alta, bravo lui fie și doar fiindcă-i mai puțin paiață front-line ca legendarul zero barat Elon Musk.

  • dCi, luni, 20.09.2021 16:01

    “ Mate Rimac s-a născut în 1988, în Livno ( Bosnia-Herzegovina), și încă de la început a arătat o înclinație către mașini și invenții.”... curioasa exprimare