Fiat 500 în SUA: suspensii moi, motor mai tare şi interior schimbat

Publicat marţi, 16.11.2010 11:26 de Mircea Meșter

Fiat 500 va suferi câteva adaptări la piaţa de peste Ocean odată cu lansarea sa din SUA, eveniment care va avea loc în luna ianuarie 2011.

Americanii se pregătesc de adoptarea lui Fiat 500, debutul modelului italian care a câştigat titlul Maşina Anului în Europa în 2009 urmând să aibă loc în luna ianuarie. Primul showroom pe care Chrysler îl va deschide în SUA special pentru a vinde modelul italian este deja gata, se află în Los Angeles şi îi aparţine unui dealer cu strânse legături cu activitatea de producţie a lui 500, care va fi asamblat peste Ocean în fabrica Chrysler din Toluca, Mexic. 

Versiunea americană a lui Fiat 500 va suporta câteva schimbări de esenţă care au rolul de a transforma minionul model de oraş al italienilor într-unul adaptat gusturilor clienţilor de peste Ocean. Astfel, suspensiile lui 500 vor fi ceva mai confortabile, iar motorul de 1.4 litri şi 100 de cai putere va primi tehnologia MultiAir pentru a ajunge la 110 CP şi la emisii cu 10% mai mici. Motorul va putea fi cuplat cu o transmisie automată cu şase rapoarte sau, în cazul în care unii clienţi americani vor dori să experimenteze levierul, una manuală cu şase trepte.

O altă modificare interesantă va avea loc la nivelul interiorului modelului italian, consola centrală urmând să fie schimbată pentru a face loc unor suporturi de pahare mult mai mari. 

Fiat 500 urmează să fie vândut în 165 de magazine dedicate în SUA. Toate showroom-urile care vor vinde modelul vor purta numele Studio Fiat, urmând să iasă în evidenţă prin stil, lumină şi culoare, fiind avanposturi ale designului italian modern

 

  • tzenu_bmw, marţi, 16.11.2010 12:15
    suporturi de pahare mai mari:)))))))))))

    pai clar....... casa poata americanu sa-si cumpere sake-uri de 1 kilogram....

  • AL, marţi, 16.11.2010 15:12

    CE NASPETI SUNT AMERICANII ASTIA!!! TOTUSI NU STRICA SA TE PLIEZI PE GUSTURILE LOR TAMPITE CA AU O PIATA CE UNEORI DEPASESTE PE CEA EUROPEANA

  • ghetzon, marţi, 16.11.2010 16:45
    pai clar

    @tzenu_bmv 1. sake=bautura alcoolica din Japonia care are la baza orezul. 2. unitatea de masura pentru lichide este litrul si nu kilogramul. 3. shake-ul nu mai este la moda in US, au evoluat si gusturile lor spre altceva.

  • Anonim, miercuri, 17.11.2010 12:06
    ce are a face litrul cu lichidele?

    nenea ghetzon, litrul este unitate de măsură pentru volume, iar kilogramul pentru mase. ambele se aplică atât lichidelor, cât şi solidelor. nu ştiu la ce şcoală ai învăţat tu că litrul este unitatea de măsură pentru lichide. revenind la subiect, nu pot decât să mă bucur pentru fiat; nu or avea ei cele mai bune maşini din lume, dar au stil şi au ceva al lor. nu le doresc decât succes pe piaţa din state.