Marchionne: "E puţin probabil să înregistrăm profit la Chrysler în 2010"
Şeful Alianţei Fiat-Chrysler a declarat că va fi dificil să realizeze profit operaţional la Chrysler pentru anul 2010, în ciuda faptului că a reuşit acest lucru în prima jumătate a acestui an.
Sergio Marchionne, şeful Alianţei Fiat-Chrysler, a declarat că nu se aşteaptă să înregistreze profit la Chrysler în 2010. Motivul stă în spatele împrumuturile pe care trebuie să le returneze şi a gamei de produse muribunde care trebuie întoarsă pe linia de plutire cât mai rapid. Pe lângă asta, Marchionne trebuie să gestioneze întoarcerea modelelor din Grupul Fiat în Statele Unite ale Americii şi să integreze tehnologiile italienilor în modelele Chrysler.
Chrysler a reuşit să înregistreze profit operaţional pe primele două sferturi ale acestui an, dar dobânzile ridicate ale împrumuturilor făcute în 2009 îi împiedică pe aceştia să realizeze profit operaţional pe întregul an 2010. Chrysler trebuie să returneze 12 miliarde de dolari până în 2014, iar Sergio Marchionne a declarat că este satisfăcut de modul în care merg lucrurile şi că sunt în avans cu planurile pentru Chrysler şi evoluţia alianţei dintre cele două corporaţii.
Prima marcă din Grupul Fiat care va ajunge pe piaţa din Statele Unite ale Americii este Fiat. Primul model Fiat care va debuta în SUA va fi Fiat 500 şi exemplarele vândute în America vor fi construite în Mexic. Alianţa Fiat-Chrysler a invitat 600 de dealeri ai concernului american la discuţii pentru a le prezenta cerinţele necesare pentru a vinde marca Fiat în Statele Unite ale Americii. Pentru a vinde Fiat în SUA, un dealer trebuie să investească în facilităţi separate de cele actuale pentru a trata doar marca respectivă.
Via | DetroitNews
Pai unde mai este avantajul fuziunii? In loc sa se foloseasca de reteaua de dealeri existenta cu mici adaptari, nea Sergiu ii mai pune pe dealeri sa sparga niste bani aiurea-n tramvai pe seceta asta. Apropo de seceta, daca nu ii convine...hmmm...dobanda de la creditul acordat de guvernul bolsevic, sa refinanteze imprumutul cu niste credite de pe piata libera. Atunci sa-l mai vad ce are de zis despre dobanzile care il storc pe Chrysler de profit...Tupeu basist...