OFICIAL: General Motors intra in faliment
General Motors, cel mai mare constructor auto al lumii pana in 2008 si un simbol al industriei din SUA, va intra astazi sub protectia legii falimentului.
General Motors va intra in faliment luni, compania americana care nu mai devreme de anul 2007 era pe prima pozitie in clasamentul vanzarilor si reprezenta simbolul industriei auto nationale de peste Ocean urmand sa se prabuseasca sub greutatea propriilor sale erori de management si a datoriilor.
Logica pe care General Motors o abordeaza este identica cu cea a colegilor de suferinta de la Chrysler. Altfel spus, GM va avea la dispozitie intre 60 si 90 de zile pentru a se restructura complet, urmand ca, in aceasta perioada, compania americana sa fie protejata de statul american impotriva debitorilor. Totusi, exista o mare diferenta fata de "tabloul Chrysler".
Evident, protectia falimentului nu va insemna insa lichidare. "Falimentele GM, Chrysler si ale tuturor celorlalte companii auto afectate de criza economica mondiala sunt doar tranzitii, nu lichidari", scriu jurnalistii de la Detroit Free Press intr-un editorial din numarul de astazi.
Efectul imediat al falimentului GM va fi renuntarea la 11 fabrici si inchiderea temporara a altor trei, scopul declarat fiind reducerea abrupta a costurilor. Statul american ii va acorda constructorului, ca ajutor de restructurare, suma de 30.1 miliarde de dolari, urmand sa primeasca in schimb 60% din actiunile companiei. In plus, guvernul Canadei va primi si el 12 procente din actiunile GM, anuntat ca va aloca in schimbul acestora alte 19.5 miliarde de dolari. Pana in acest moment, General Motors a mai "inghitit" 19.4 miliarde de dolari sub forma de ajutor.
Printre celelalte masuri importante pe care GM le va lua sub protectia falimentului se numara o perioada de gratie de 18 luni pentru 40% dintre dealerii sai pentru ca acestia sa lichideze stocurile si sa termine relatiile contractuale cu producatorul-mama si salarii platite integral pentru muncitorii sai. Mai mult, GM va continua sa le plateasca debitorilor si furnizorilor sai datoriile adunate pana acum, urmand ca garantiile pentru toate modelele vandute sa fie in continuare valabile.
Desi sumele sunt enorme, administratia prezidentiala din SUA a anuntat ca nu are de gand sa transforme compania americana intr-una de Stat. "Guvernul nostru nu are nicio intentie de a pastra actiunile mai mult decat este necesar, urmand sa caute sa gaseasca cumparatori pentru acestea in momentul in care acest lucru va deveni posibil", au anuntat purtatorii de cuvant ai guvernului SUA.
Anuntul intrarii GM in faliment va fi facut de Barack Obama astazi la ora 18:55 (ora Bucurestiului), urmand ca Fritz Henderson, proaspatul sef al GM, sa tina ulterior si el un discurs. Conform presei americane, Henderson nu va pleca din fruntea constructorului american, el fiind numit abia acum 60 de zile ca CEO al GM.
"Impactul asupra Statelor Unite va fi imens, pentru ca GM nu este doar o companie, e un simbol. GM a reprezentat suprematia in productie si locuri de munca bune si sigure pentru americani. Totul s-a naruit acum", spune Gary Chaison, profesor de relatii de munca la Universitatea Clark din Massachusetts.
via | AFP
Prin cate locuri de munca se traduce acest faliment ? ...