PREMIERĂ: Acesta este noul concept electric Dacia Hipster

Publicat luni, 06.10.2025 07:00 de Alexandru Monenciu

Dacia și-a propus să reinventeze mașina poporului, tocmai de aceea a prezentat noul concept Hipster cu ocazia Dacia Product Days de la Paris. Noi l-am văzut pe viu, iar acum că a expirat embargoul de comunicare îți putem spune mai multe despre el.

În ultimii 24 de ani, industria auto a trecut prin schimbări mari, iar mașinile s-au transformat și ele pentru a ține pasul cu vremurile. Au devenit mai mari, mai grele, mai sofisticate, mai electrificate și, nu în ultimul rând, mai scumpe.

Dacia vrea să înoate împotriva curentului și să facă mobilitatea accesibilă. Unul dintre obiectivele constructorului de la Mioveni este să regândească mașina poporului. Cu alte cuvinte, să răspundă la o întrebare simplă: cum ar arăta o mașină accesibilă în viitor?

Aici intră în scenă noul concept Hipster, pe care Dacia l-a prezentat, în mare secret, la Paris, cu ocazia Dacia Product Days. Un eveniment la care a fost invitată și Automarket. Am avut un embargoul de comunicare, dar care tocmai a expirat. Așadar, acum îți putem arăta noul concept Dacia Hipster și îți putem spune mai multe despre el.

Înainte de toate, însă, te invit să urmărești și clipul pe care l-am pregătit pentru tine.

3 METRI LUNGIME, SPAȚIU PENTRU PATRU PASAGERI

Așadar, Dacia Hipster. Vorbim despre o mașină de dimensiuni reduse: lungimea ajunge la 3 metri, înălțimea la 1.52 metri, iar lățimea la 1.55 metri. În ciuda dimensiunilor, poate găzdui confortabil până la patru pasageri, iar portbagajul are un volum de încărcare cuprins între 70 și 500 de litri, în funcție de poziția banchetei.

Ca să îți faci o idee, dacă rabatezi bancheta, poți încărca o mașină de spălat în portbagaj.

Din punct de vedere estetic, conceptul Dacia Hipster mizează pe un aspect robust și pătrățos. Roțile au fost împinse către extremități, partea frontală este orizontală, farurile și grila frontală sunt acoperite de un geam în stilul lui Renault 4, iar protecțiile de la nivelul spoilelelor și pragurilor sunt din Starkle.

Adică acel material care a debutat odată cu Duster și care este confecționat în proporție de 20% din plastic reciclat.

Portbagajul se deschide în două părți, stopurile se regăsesc în spatele lunetei, iar caroseria este vopsită într-o singură nuanță. Doar trei elemente exterioare sunt finisate în altă culoare, după cum bine poți observa în imaginile alăturate.

Așa cum spuneam, deși măsoară doar 3 metri lungime, conceptul Dacia Hipster poate găzdui până la patru pasageri. Spațiul interior a fost maximizat, geamurile laterale și parbrizul sunt verticale, iar scaunele față au fost unite pentru a forma o banchetă, la fel ca în cazul mașinilor de pe vremuri.

Că tot veni vorba, Dacia susține că scaunele din față oferă aceeași poziție ca și Sandero. Mai mult, pentru a scădea costurile, au structura la vedere și sunt îmbrăcate într-un material textil finisat într-o culoare caldă.

Habitaclul este nativ YouClip. Regăsim aici 11 puncte de ancorare pentru diverse accesorii, inclusiv suporturi pentru pahare, cotiere și lumini.

Există, de asemenea, un suport de telefon care face conexiunea între dispozitivele inteligente și mașină. Mai mult, telefonul preia rolul de cheie digitală, dar și de ecran pentru sistemul multimedia. Tot telefonul joacă și rolul sistemului audio, fiind conectat la o boxă portabilă, compatibilă la rândul ei cu YouClip.

În ceea ce privește detaliile tehnice, reprezentanții Dacia nu ne-au spus foarte multe. Au precizat, totuși, că Hipster este cu 20% mai ușor decât Spring și că motorul (cel de 65 de cai putere) a fost preluat, de asemenea, de la acesta din urmă.

Despre autonomie, constructorul de la Mioveni a spus că Hipster este dezvoltat pentru utilizarea de zi cu zi. Asta înseamnă că o poți încărca de două ori pe săptămână, în condițiile în care 94% din șoferii din Franța acoperă mai puțin de 40 de kilometri pe zi.

Și acum, la final, marea întrebare: va evolua conceptul Dacia Hipster într-un model de serie? Să îi cităm pe mai marii companiei, "ne gândim la asta, dacă premizele vor fi favorabile".

via Dacia

  • carcotasu, luni, 06.10.2025 09:01

    Presupunand ca nu se rezuma doar la atat ca sa se bata cu masinile chinezesti pe care le conduc pustii, daca ar avea loc si de un motor termic..kei car de Romania. In rest e minunata.

  • ds, luni, 06.10.2025 09:10

    Câștigul va fi dacă ar fi produs în România dar, la fel ca la Spring, prețul va fi problema. Interesant programul rabla din Italia, lansat la 1 octombrie: Spre exemplu, Spring va putea fi cumpărată prin programul Rabla pentru 3.900 euro. Pentru a beneficia de reducerea de 11.000 euro, cumpărătorii trebuie să caseze o mașină veche cu standard Euro 5 și să îndeplinească anumite criterii: venit anual sub 30.000 euro pentru familiile din orașe cu peste 50.000 de locuitori, pentru familiile cu venit sub 40.000 euro, stimulentul este de 9.000 euro.

  • Jian de la Calafat, luni, 06.10.2025 10:23

    Patrick Le Quément, un veritabil etalon al departamentului de design Renault, a oferit, cu titlu gratuit, acea recomandare care, cu neplacuta surprindere, constat că fost mișelește călcată în picioare: Niciun autoturism, fie el destinat preponderent / exclusiv circulatiei urbane, n-ar trebui sa se situeze sub 3.5 metri lungime. De ce ? Din simplul fapt ca se perturba iremediabil acea agreabilitate estetica longitudinala dupa care tânjeşte fiecare model.

  • un Alex, luni, 06.10.2025 12:06

    Interesanta jucaria, si comunicatul pare ca pleaca de la premizele corecte...pretul. Toate masinile care au facut istorie prin volumele vandute au fost masini ieftine, pe de alta parte producatorii care incearca acum sa se foloseasca de imaginea lor si nostalgia clientilor propun modele scumpe (si complexe). Masinuta asta imi pare un mix intre doua concepte Ami (de la Citroen) si Slate (Amazon). Vedem ce ajunge la productia de serie (pret, caracteristici, si locatia productiei) caci se pot schimba multe si toate au impact in vanzari.

  • Jian de la Calafat, luni, 06.10.2025 17:18

    Nu lăsaţi bale pe acest articol, fiindca va ramane un simplu exercitiu de design al Renault peste care, invariabil, se va așterne praful. Creatura de mai sus o sa bifeze acelasi destin precum multe alte concepte, iar Renault are toate argumentele de partea sa pentru a manifesta reticenta cuvenita: Hipster este cantonat in Avantime. P.S. Aveti timp sa dezvoltam subiectul ?!?

  • Fast_and_Curious, luni, 06.10.2025 21:27

    Mi se pare o masina cumva "back to the roots", fara multe briz-briz-uri inutile. Si cumva designul e foarte placut (stiu, sunt subiectiv). Sunt multe detalii interesante gandite de ingineri. E o masina funky, adresata in principal tinerilor. Sau pensionarilor care se simt tineri :-) Sper ca feedbackul sa fie pozitiv si sa vedem un model Dacia de succes.

  • Catalin, luni, 06.10.2025 23:05

    Mai multe detalii in articolul din link. https://piataauto.md/Stiri/2025/10/Dacia-a-lansat-Hipster-Concept-o-masina-electrica-redusa-pana-la-strictul-esential-chiar-rudimentar-la-pretul-unei-biciclete-mai-sofisticate/ Imi place cu tot cu aspectul patratos. Ideile propuse sunt ingenioase. Conceptul pare ca vine din viitor si cu toate acestea, profilul are un aspect retro. Ma trimite cu gandul la masinile minimaliste din filmul ''Total Recall'' cu Arnold. Simplitatea este buna, mai conteaza sa bifeze ok si la siguranta, in caz ca acest concept se va produce vreodata.

  • nobody, marţi, 07.10.2025 10:42

    De acord cu voi, pare desprinsa din filmele SF bune ale anilor 80. Nu prea inteleg de ce pe manerul mov al usii scrie "VC"...

  • Jian de la Calafat, marţi, 07.10.2025 10:55

    ....să fie oare acronimul de la *Victory Car* ?

  • CCA, marţi, 07.10.2025 11:12

    În sfarsit a aparut prima trotineta electrica pentru hipsteri!