Primul model electric polonez ar putea debuta în 2025. Dezvoltat pe arhitectură Geely

Publicat vineri, 20.01.2023 12:42 de Alexandru Monenciu

Izera, o companie auto din Polonia, intenționează să lanseze primul model cu zero emisii din această țară în 2025. Acesta va fi dezvoltat pe o arhitectură a chinezilor de la Geely.

Izera este o marcă din Polonia deținută de ElectroMobility Poland, o companie deținută de statul polonez. În urmă cu trei ani, Izera a prezentat două prototipuri, un SUV și un hatchback, iar versiunile de serie trebuiau să fie lansate în 2023.

Momentul a fost amânat, însă, până în 2026. Chiar și așa, la finalul anului trecut, polonezii au anunțat încheierea unui parteneriat tehnologic cu chinezii de la Geely.

Potrivit celor mai recente informații, primul model cu zero emisii polonez ar urma să intre în producție spre finalul anului 2025. Acesta va fi dezvoltat pe arhitectura SEA de la Geely, utilizată în prezent de mai multe modele Smart, Volvo, Polestar, Zeekr și Lotus.

Noul model va fi un SUV compact, cu zero emisii, și va fi asamblat la o uzină care se va construi în orașul polonez Jaworzno. Construcția fabricii va demara în 2024, în urma unei investiții de 1.1 miliarde de euro, iar obiectivul principal este finalizarea ei până în 2025.

Șeful ElectroMobility Poland, Piotr Zeremba, susține că uzina respectivă se va concentra foarte mult pe furnizori locali și că va avea 2.400 de angajați.

via Carscoops

  • eu, vineri, 20.01.2023 14:32

    bravo polonezilor, o masina moderna si cu design placut precum cea din poza la un pret sub cel al unor rivali precum skoda, vw, etc ar face o figura frumoasa pe piata europeana

  • idic, vineri, 20.01.2023 16:23

    Hibrid Kia Niro Mazda MX-30. Concurență nefericită pt tesla, singurul producător de mașini cu 4 roți, cu încărcare instantanee peste noapte.

  • Mircea Badea, sâmbătă, 21.01.2023 05:40

    destepti, astia accepta banii chinezilor, nu ca unele colonii "educate..pas cu pas.." dar de ce suv si nu o masina normala, draguta si mai eco?