Topul premierelor aşteptate la Salonul Auto de la Detroit

Publicat luni, 23.12.2013 15:19 de Bogdan Mirică

Fiecare început de an marchează debutul unuia dintre cele mai importante saloane auto din lume, organizate la Detroit. Şi anul acesta constructorii se înghesuie dincolo de Ocean. Am adunat deja 10 premiere importante care vor influenţa şi piaţa europeană.

Organizatorii Salonului Auto de la Detroit au publicat deja o listă a premierelor mondiale pe care le vom vedea expuse anul acesta în Cobo Hall, în perioada 13-26 ianuarie. Pe lângă modelele americane care interesează mai mult piaţa de dincolo de Ocean, Detroit va fi şi gazda unor modele destinate a ajunge în Europa.

Lista premierelor nu este una definitivă, mai mulţi producători preferând să păstreze misterul asupra standului lor de la Detroit. Mai multe informaţii vor fi disponibile în apropierea deschiderii oficiale a salonului american.

  • BMW M3, M4 şi M235i

    De departe unele dintre cele mai importante premiere de la Detorit vor fi noile M3 şi M4, versiunile de performanţă ale actualelor Seria 3 şi Seria 4. Echipate în premieră cu un motor turbo, ambele modele vor beneficia de 431 de cai putere. Pe lângă deja cunoscutele BMW M3 şi M4,bavarezii mai au un as în mânecă. Este vorba despre versiunea de performanţă M235i, bazată pe Seria 2. Aceasta se va folosi de popularul motor de 3.0 litri bi-turbo, capabil să dezvolte 326 de cai putere şi 450 de Nm.

    BMW M3 şi M4 - detalii şi fotografii oficiale

    BMW M235i - primele imagini neoficiale

  • Cadillac ATS Coupe

    Cadillac se va folosi de avantajul terenului propriu pentru a dezvălui noul ATS Coupe, derivatul cu trei uşi al modelului de clasă medie, destinat a se bate cu BMW Seria 4. Modelul de serie se va adapta liniilor sedanului, cu un design sportiv, însă caracterizat ca fiind ceva mai conservator decât fratele său mai mare, CTS Coupe. Gama de motorizări va rămâne identică cu cea a fratelui cu patru uşi. Asta înseamnă un motor de 2.5 litri şi 202 cai putere, unul supraalimentat de 2.0 litri cu 272 de cai putere şi un V6 de 3.6 litri şi 321 de cai putere.

    Cadillac ATS Coupe vine la Detroit

  • Mercedes-Benz C-Klasse

    Şi el un actor important în segmentul premium, Mercedes aduce în centrul standului său de la Detroit noua generaţie C-Klasse, ajunsă deja la a patra generaţie, gata să fure din clienţii lui BMW Seria 3. La nivel de dimensiuni, C-Klasse urmează tendinţele pieţei şi creşte în lungime, lăţime şi volum, ampatamentul fiind mai lung cu 8 centimetri decât cel al versiunii anterioare. La interior, modelul reprezintă un mix interesant între liniile de pe S-Klasse şi cele de pe A-Klasse. În momentul lansării, Mercedes-Benz C-Klasse va fi disponibil în trei versiuni de motorizare, un diesel şi două "benzine". Deşi a crescut în dimensiuni, noul Mercedes-Benz C-Klasse profită de tehnologiile moderne pentru a afişa o masă scăzută cu 100 de kilograme, majoritatea acestora intrând în contul şasiului şi a structurii de rezistenţă în care aliajul de aluminiu înlocuieşte oţelul "clasic".

    Mercedes-Benz C-Klasse - detalii şi informaţii oficiale

  • Hyundai Genesis şi Kia Coupe Concept

    Hyundai nu va lipsi de la Detroit, încercând să îşi atragă de partea sa cât mai mulţi clienţi americani. Coreenii mizează pe versiunea de producţie a noului Genesis, sedan ce va ajunge anul viitor şi în Europa.

    Hyundai Genesis - berlina mare a coreenilor a primit o nouă generaţie

    Partenerii de la Kia vor aduce şi ei un concept inedit, cel mai probabil al unui coupe cu patru locuri. Rolul acestuia va fi doar de promotor al unor noi linii de design, linii ce îşi vor găsi loc şi pe modelele de serie.

    Kia anunţă debutul unui coupe în ianuarie

  • Toyota concept sportiv

    Toyota va aşeza la standul său din Cobo Hall un coupe, urmaş al legendarului Supra sau înlocuitor pentru supercarul Lexus LFA. Japonezii lucrează la acest proiect cu partenerii lor de la BMW. Un asemenea supercar ar urma să readucă Lexus pe tărâmul modelelor exotice şi să arunce BMW într-o luptă directă cu supercaruri ca Mercedes SLS AMG sau Honda NSX.

    BMW şi Toyota ar putea dezvolta un urmaş pentru LFA

  • Lexus RC F Coupe

    La rândul lor, cei de la Lexus şi-au anunţat deja intenţiile de a prezenta la Detroit coupe-ul RC F. Acesta va fi de fapt o versiune sportivă a coupe-ului RC, prezentat deja la sfârşitul lunii noiembrie în cadrul Salonului Auto de la Tokyo.

    Lexus RC Coupe - foto şi detalii cu rivalul lui BMW Seria 4

  • Audi Q1 Concept

    Constructorul din Ingolstadt ne va face cunoştinţă cu prototipul din care se va naşte viitorul Q1, cel mai mic membru al familiei de vehicule 4x4. Conceptul va măsura 4200 de mm lungime, ceea ce înseamnă că va fi cu 185 de mm mai mic decât Q3, mezinul gamei off-road din Ingolstadt. În comunicatul oficial, Audi susţine că prototipul pe care îl vom vedea expus la Detroit va fi „o nouă evoluţie a dezvoltării limbajului de design. El va combina o serie de elemente vizuale şi estetice, programate să ajungă pe viitoarele modele Audi, cu ideea de vehicul pentru teren accidentat şi caroseria Shooting Brake”.

    Prima schiţă a conceptului din care se va naşte Audi Q1

  • Volvo XC Concept

    Volvo se apropie din ce în ce mai mult de lansarea viitoarei generaţii XC90. SUV-ul suedezilor, aşteptat în 2015, va fi anticipat de un concept, botezat XC Coupe, a cărui misiune este aceea de a anticipa designul versiunii de producţie. Noul SUV de clasă mare al suedezilor va purta semnătura designerului Thomas Ingenlath, proaspăt cooptat de Volvo în poziţia de şef de creaţie. Pe lângă modernizarea evidentă la nivel estetic, noul XC90 plusează cu soluţii funcţionale şi tehnologice unice în industrie. Astfel, SUV-ul Volvo va veni cu direcţie autonomă, care îi va permite celui de la volan să-i predea controlul maşinii în aglomeraţie pe autostradă sau la semafoare, aceasta ghidându-se în spaţiu automat cu ajutorul unei armate de senzori şi camere care "citesc" totul în jurul lor.

    Volvo XC Concept: prototipul din care se va naşte viitorul XC90

  • Infiniti Q50 Eau Rouge

    Nici Infiniti nu va lipsi de la salonul american. Divizia premium a celor de la Nissan va expune noul Q50 Eau Rouge, un concept inspirat din Formula 1 şi personalizat ca atare. După cum fanii motorsport-ului au observat deja, conceptul este botezat după celebrul viraj "Eau Rouge" al pistei Spa-Francorchamps din Belgia. Imaginea teaser a conceptului prezintă o nouă bară de protecţie, un splitter integrat în bara faţă, un set de fante de aerisire integrate în capotă şi proiectoare de ceaţă cu LED-uri. Având în vedere nivelul de detalii prezent pe acest concept, exemplarul ar putea fi un model de pre-producţie, fiind numeroase elemente în comun cu modelul de serie, cel puţin la nivel vizual. Despre propulsie se ştie doar că va fi asigurată de un motor V6 cu o capacitate de 3.7 litri, capabil să ofere cel puţin 320 de cai putere.

    Infiniti Q50 Eau Rouge - detalii despre versiunea concept inspirată de Formula 1

  • Porsche 911 Targa

    Porsche va fi prezent la Salonul de la Detroit cu un model anticipat deja de presa de specialitate. Este vorba despre 911 Targa, o reîntoarcere la soluţia clasică a decapotării, folosită de constructorul german între 1960 şi 1980. Porsche va garanta o parte mobilă pentru zona celor doi pasageri, un al doilea rând de montanţi şi o lunetă curbată în jurul acestora. Lista de motorizări va include motorul cu şase cilindri de 3.4 litri şi 350 de cai, alături de o versiune Targa S, cu o unitate de 3.6 litri şi 400 de cai putere.

Mai departe...
  • lorinczi.thomas, luni, 23.12.2013 18:07

    Cand vor aduce cei de la Cadillac ATS-ul in Europa???