Toyota a deschis încă o fabrică pentru Prius

Publicat vineri, 22.10.2010 14:29 de Sebastian Toma

Toyota va fabrica modelul Prius şi în Thailanda, dar unităţile construite în fabrica respectivă vor fi destinate exclusiv ţării în care sunt produse.

Cea de-a treia generaţie a lui Prius este construită concomitent în trei fabrici. Prima fabrică este în Japonia, cea de-a doua este în China, iar cea de-a treia fabrică va fi inaugurată în noiembrie în Thailanda. Motivul din spatele deschiderii unei noi fabrici este cererea în creştere pentru Prius şi reducerea timpului de aşteptare pentru viitorii clienţi.

Şeful departamentului thailandez al mărcii nipone a declarat că speră să vadă cât mai mulţi clienţi de Prius care să se bucure de abilităţile ecologice ale modelului. Interesant este faptul că unităţile produse în Thailanda sunt destinate pieţei interne, ceea ce înseamnă că japonezii se aşteptă să vândă atât de multe unităţi în ţara respectivă încât au construit o fabrică acolo.

Toyota Prius sărbătoreşte 2.000.000 de unităţi produse în 13 ani de existenţă. Cei de la Toyota ar putea să deschidă mai multe fabrici în perioada următoare deoarece constructorul japonez a anunţat că vrea să vândă un milion de vehicule hibride sau mai mult în fiecare an până la sfârşitul anului 2020. Prius nu este singurul vehicul hibrid din gama constructorului nipon, dar japonezii tot trebuie să crească rapid numărul de unităţi produse dacă vor să-şi atingă ţinta de vânzări rapid.

Via | Carscoop 

  • vxf, vineri, 22.10.2010 16:40
    Veste buna

    In perioada asta in care toti inchid fabricile , e de bun augur sa mai fie si deschideri .