#ElectricRomânia 2020, ziua 7: De la Timișoara la Sibiu pe autostradă. Zi în care am chinuit autonomiile electricelor din tur

Publicat vineri, 18.09.2020 07:20 de Dragoș Băltățeanu

Penultima zi din Electric România a fost practic o etapă de legătură. După cele două zile petrecute în Timișoara și împrejurimi am mers spre Sibiu pe cel mai tranzitat culoar din România: autostrada A1.

Penultima zi din Electric România by Vitesco Technologies se apropie de final. În ziua cu numărul 7, penultima din ediția din acest an a turului cu mașini electrice am parcurs distanța dintre Timișoara și Sibiu. 

După două zile petrecute în Banat, timp în care i-am vizitat pe partenerii noștri de la Vitesco Technologies și ne-am bucurat de frumusețile zonei, în a șaptea zi am purces către centrul țării.

Etapa a șapta a fost practic o etapă de legătură, distanța dintre Timișoara, Deva și Sibiu fiind parcursă în cea mai mare parte pe autostrada A1, aglomeratul coridor de tranzit ce leagă România de vestul Europei.

Am părăsit Timișoara după un mic dejun târziu, luând calea Lugojului. Imediat am intrat pe autostrada A1 ce leagă Capitala cu granița de vest a României. Am putut vedea astfel să vedem ce pot face mașinile noastre electrice și în ritm de autostradă.

Dacă Mini Cooper SE a preferat să ruleze într-un mai conservator, pentru a își păstra resursele, având în vedere faptul că are cea mai mică baterie, restul grupului a rulat la viteze de autostradă.

Modelele care se simt cel mai bine în mediul de mare viteză sunt cele două automobile premium din turul nostru: Audi e-tron Sportback și Porsche Taycan Turbo. 

Audi este un devorator de kilometri în confort deplin și poate rula fără probleme la 130 km/oră, iar bateria de 95 kWh îi asigură o autonomie confortabilă. De cealaltă parte, Porsche Taycan Turbo este perfect adaptat pentru orice stil de rulare. Dar dacă se exagerează cu pedala de accelerație, autonomia va suferi.

Pentru pauza de prânz, caravana Electric România s-a oprit în Deva, unde s-au hrănit cu curent electric doar Mini Cooper SE și Peugeot e-2008, mașinile cu bateriile mai mici. Oamenii s-au hrănit și ei cu un excelent steak la restaurantul BoRD13.

După-amiaza avea să ne aducă o confirmare: vitezele de autostradă sunt încă o problemă pentru majoritatea mașinilor electrice. Și nu prin faptul că acestea nu sunt performante, ci pentru că resursele sunt consumate în ritm accelerat. Așa cum se va vedea și din tabelele de mai jos, autonomiile reale au scăzut semnificativ odată cu creșterea vitezei medii de rulare.

După pauza de prânz am reluat autostrada A1 după ce am trecut de orașul Simeria, destinația fiind stația Mol Plugee din Sibiu, unde partenerii noștrii ne așteptau cu răcoritoare.

La stația Mol Plugee au rămas să încarce greii turului Porsche Taycan și Audi e-tron Sportback, iar restul caravanei s-a împrăștiat în Sibiu pentru a ocupa stațiile de încărcare.

Spre deosebire de anul trecut, infrastructura din Sibiu a crescut simțitor. Anul trecut am jonglat cu stația Renovatio de la Kaufland, alternativa fiind doar câteva stații AC de viteză mică. Anul acesta am avut de unde alege. Pe lângă stația Mol Plugee, am profitat de stațiile de 11 kW de la hotelul Hilton, gazda noastră din Sibiu, dar și stațiile Renovatio e-Charge de la Promenada Mall Sibiu și Kaufland. Plus una a celor de la Penny.

Majoritatea stațiilor au fost libere și am încărcat în timp toate mașinile pentru a parcurge drumul către casă din ultima zi a turului Electric România by Vitesco Technologies. Seara noastră s-a încheiat cu un burger la Jacob Grillhouse.

Să dăm cuvântul celor care au condus astăzi mașinile electrice:

DRAGOȘ BĂLTĂȚEANU (AUTOEXPERT ȘI AUTO TEST) ȘI KIA e-NIRO

Kia e-Niro face parte din același grup ca și Hyundai Kona Electric, cele două modele împărțind partea tehnică. Totuși, cele două mărci coreene au reușit să imprime celor două SUV-uri electrice un caracter total diferit. Kia e-Niro este varianta mai practică și mai elegantă dintre cele două. e-Niro este mai lungă, are un ampatament mai mare și un portbagaj mai încăpător. Suspensia este reglată pentru confort, iar interiorul pune accent pe eleganță. Partea tehnică este identică, motor electric de 204 CP și baterie de 64 kWh, ceea ce se traduce printr-o autonomie mai mult decât confortabilă de peste 450 km.

KIA E-NIRO - ZIUA 7
CONSUM MEDIU 16.3 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 74.4 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 220 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 274 kilometri
COST EFECTIV 0 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 44.66 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 7 392.64 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 6 423.8 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 5
453.9 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 4 435.4 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3
381 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 500 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 395.1 km

ROBERT STAN (LIFENEWS.RO) ȘI AUDI e-tron SPORTBACK

Cel mai impozant dintre SUV-urile prezente în tur (are și un preț pe măsură, desigur) încântăladrum lung și nu se teme de vitezele de autostradă, neprietenoase cu majoritatea electricelor. Poate parcurge aproape 300 km chiar dacă acul vitezometrului stă tot timpul la 130 km/h.

În oraș, deși atrage priviri admirative că un magnet, își supune șoferul la cazne fără rost din cauza camerelor video amplasate (opțional) în locul oglinzilor laterale. Noroc că mașina poate fi comandată și fără acest accesoriu spectaculos la prima vedere, dar complet inutil și chiar periculos.

În rest, Audi e-tron își răsfață posesorul cu un interior futurist și confortabil. Variantei pusă la dispoziție de producător pentru #ElectricRomania2020, nu îi lipsește aproape nimic din lista bogată de opționale a mărcii premium germane și asta se simte atât pe șosea cât și în buzunarul potențialului cumpărător: 120.623 euro!

AUDI E-TRON SPORTBACK - ZIUA 7
CONSUM MEDIU 27.7 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 83 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 193 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 265.8 kilometri
COST EFECTIV 29 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 73.63 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 7 312.27  km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 6 353.06 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 5
415.9 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 4 384.4 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3
294.2 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 384.1 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 316.9 km

CORNEL ȘOCARICIU (AUTOMARKET.RO) ȘI HYUNDAI KONA ELECTRIC

Hyundai a reușit să vină pe piață cu un produs care poate scoate din vocabularul pasionaților de electrice termenul de range anxiety. Cu o baterie de 64 kWh net, SUV-ul asiatic reușește să parcurgă fără emoții peste 400 de kilometri cu un “plin” al bateriei și chiar poate să depășească valoarea oficială de 449 de kilometri. Iar acest lucru nu-l poți trece cu vederea, mai ales că prima întrebare a curioșilor este “cât pot să merg cu ea?”.

Dacă pui la socoteală și faptul că ai în față un SUV (segmentul cu cele mai bune vânzări din ultimii ani) vei descoperi un produs atractiv. Totuși, interiorul nu este cel mai atractiv din segment, Hyundai mizând prea mult pe elementele clasice din portofoliu. Cei 204 cai putere sunt suficienți pentru a simți din plin senzațiile pe care le poate oferi un model electric, însă modul “necivilizat” în care livrează resursele în Sport i-ar putea speria pe cei mai puțin experimentați.

HYUNDAI KONA ELECTRIC - ZIUA 7
CONSUM MEDIU 15.4 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 72.5 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 234 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 282.7 kilometri
COST EFECTIV 83.7 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 43.54 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 7 415.58 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 6 547.01 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 5 551.7 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 4 421.1 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3
426.7 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 484.9 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 410.3 km

ADRIAN MITREA (0-100.RO) ȘI VOLKSWAGEN ID.3

Volkswagen ID.3 e un pachet complet, dar perfectibil. Se remarcă prin proiectare exemplară și execuție foarte bună pentru tot ce înseamnă motor, transmisie, tracțiune, caroserie și software. Foarte plăcute detaliile precum pornirea fără buton sau grafica sistemului de infotainment. Ca mașină, livrează tot ce promite. Însă ca gadget, încă mai are nevoie de actualizări de software pentru a fi perfectă: spre exemplu n-are încă nicio formă de redare a informațiilor vizuale (Waze, Google Maps) de pe telefon pe tableta mașinii. Tot un minus ar fi și faptul că n-are priză de 12 V în habitaclu, ci doar în portbagaj, iar consumul pare cu 1-2 kWh/100 km mai mare decât la mașinile rivale.

VOLKSWAGEN ID.3 - ZIUA 7
CONSUM MEDIU 18 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 69 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 258 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 297 kilometri
COST EFECTIV 107.25 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 53.46 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 7 322.22 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 6 318.68 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 5
391.9 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 4 391.9 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3
379 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 384.1 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 316.9 km

PETRE BARAC (AUTOMARKET.RO) ȘI PORSCHE TAYCAN TURBO

Porsche are, cel mai probabil, planuri serioase să intre pe segmentul mobilității aeriano-terestre. Numai așa se explică lansarea pe piață a lui Taycan Turbo, o aeronavă ce dezvoltă 680 de cai putere și cuplu de 850 Nm, care pare că se teleportează în funcție de tăria cu care apeși pedala de accelerație. Are nevoie de doar 3.2 secunde ca să ajungă de la 0 la 100 km/h, timp în care începi să rostești combinații de interjecții până îți dai seama că mașina de sub tine are cumva autorizație să circule legal pe drumurile publice. Taycan este un vehicul fabulos, un reper în segmentul mașinilor electrice și o bază excelentă pe care Porsche își poate construi o gamă puternică de vehicule electrificate.

PORSCHE TAYCAN TURBO - ZIUA 7
CONSUM MEDIU 27 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 82 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 200 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 280 kilometri
COST EFECTIV 73 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 75.60 kWh

AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 7

310.00 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 6 279.9 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 5
368.7 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 4 328.2 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3
396.7 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 465 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 378.7 km

TUDOR RUS (DOUĂLOCURI.RO ȘI TOPSPEED.COM) ȘI MINI COOPER SE

Nu poți judeca un pește după abilitatea lui de a se urca într-un copac. Pentru Mini Cooper SE, 'apele' sunt străzile din oraș și în cel mai bun caz drumurile naționale. Călătoria pe autostradă nu e imposibilă, dar cere sacrificii care, la urma urmei, se răsfrâng asupra confortului tău. Cei fermecați de flerul unui Mini vor fi bucuroși să descopere că bulldogul e în continuare un kart pe asfalt și că duetul baterie/motor electric n-a știrbit cu nimic din agilitatea și efervescența tipică mărcii, ba chiar pe alocuri a amplificat aceste două constante - momentan, doar ca parte din ecuația deplasărilor urbane.

MINI COOPER SE - ZIUA 7
CONSUM MEDIU 13.2 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 65.3 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 266 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 282 kilometri
COST EFECTIV 41 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 37.22 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 7 218.94 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 6 171 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 5
240.1 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 4 186.5 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3
180.6 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 227.6 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 192.7 km

BOGDAN MIRICĂ (LA VOLAN - DIGI24 ȘI REVISTA ECOWHEELS) ȘI RENAULT ZOE

Nu pot să uit caruselul de emoții pe care l-am trăit cu Zoe în Sardinia, la testul internațional. A strâns din dinți ca un adevărat muschetar care își respectă codul, deși l-am abuzat golăneștr pe viraje, acolo unde suspensia relaxată nu e în elementul ei. Chiar și în condiții de abuz, tot am parcurs 200 de kilometri și am  rămas cu ceva baterie.

Încurajat de experiența asta și de multe teste de consum experimentate în trecut, am încercat împreună cu Marian Ionescu, colegul meu, să parcurgem distanța Timișoara Sibiu cu cei 96% promiși de baterie. E drept, până la Deva, am fost destul de exuberanți pe autostradă. Iar asta ne-a costat jumătate de baterie. Ultima bucată de drum, scursă de la Deva la Sibiu doar pe autostradă, ne-a solicitat răbdarea. Ne-am rezumat la 80-90 de km/h și am atins Sibiul cu 13% baterie. Am reușit, dar se dovedește încă o dată că mașinile electrice nu digeră bine rularea pe autostradă.

Ce iubesc la Zoe? Faptul că nu face mofturi la încărcare și trage 22 kW de la o priză AC. Îmi place designul, este grnial instrumentarul de bord complet digital, iar sistemul multimedia este o evoluție foarte bună. Consider însă că scaunele ar trebui revizuite, că tapițeria de piele n-are ce căuta pe mașina asta și că pe locurile din spate se cere mai mult loc. Portbagajul este o surpriză plăcută, la fel și spațiile de depozitare de la interior. Dacă ești chițibușar s-ar putea să n-o iubești din cauza îmbinărilor perfectibile ale caroseriei.

Una peste alta, Zoe rămâne una dintre cele mai echilibrate electrice și dovada clară că francezii au învățat tot ce se putea din experiența dobândită de prima generație.

RENAULT ZOE - ZIUA 7
CONSUM MEDIU 14.4 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 67.5 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 245 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 275.5 kilometri
COST EFECTIV 90.2 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 39.67 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 7 361.11 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 6 358.62 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 5
376.8 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 4 390.1 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3
403 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 444.4 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 323 km

CRISTIANA OPREA (PILOT DE RALIU ȘI JURNALIST EMOTICAR.RO) ȘI PEUGEOT E-2008

Peugeot e-2008 este de departe cea mai frumoasă mașină din #ElectricRomania - eu sunt îndrăgostită de “colții” noii game franțuzești și linia de design îmi încântă ochiul de arhitect, atât prin volumetria caroseriei, cât și prin îmbinările și finisajele folosite la interior. Sunt îndrăgostită de volanul aplatizat care îmi aduce aminte de ADN-ul sportiv al mărcii prin divizia Peugeot Sport, iar scaunele cu tapițerie gri mixtă din textil și piele cu cusături verzi și albastre scot în evidență spațialitatea habitaclului. Întreaga experiență la volan te ajută să conștientizezi faptul că te afli într-o mașină a viitorului, iar cockpit-ul 3D configurabil mi s-a părut foarte interesant și ușor de utilizat.

Ca performanțe, e-2008 este la fel de cuminte ca Zoe, cu doar 136 CP și 260 Nm. Din păcate, bateria de doar 45kW nu îi face cinste, autonomia înregistrată de noi după mersul pe autostradă  pe ruta Timișoara - Sibiu fiind de doar 200km. Dimensiunile mai mari, de SUV compact, îl fac să se simtă greoi la viteze mari dacă mergi pe modul Eco, însă este o diferență semnificativă dacă treci pe Sport, unde mașina răspunde mult mai bine la accelerație. Ce mi se pare surprinzător este că Peugeot e-2008 cântărește doar 1548 kg, aproape cât Zoe și cu 200 kg mai puțin decât Kona sau e-Niro! Iar asta împreună cu un portbagaj de 400 de litri și anvelopele de vară Michelin Primacy 4 îl fac companionul ideal pentru mici excursii de weekend, care te poartă pe drumuri mai virajate decât autostrada, dar cu siguranță mai spectaculoase la volanul lui e-2008!

PEUGEOT E-2008 - ZIUA 7
CONSUM MEDIU 22.7 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 74 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 234 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 289 kilometri
COST EFECTIV 70 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 65.60 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 7 198.24 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 6 252.81 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 5
326.1 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 4 274.4 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3
316.9 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 348.8 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 283 km

#ElectricRomânia 2020 este turul României cu 8 mașini electrice lansate în România în ultimele 12 luni.

Proiect conceput și dezvoltat de Automarket.ro

OFERIT DE
Vitesco Technologies

PARTENERI
Renovatio e-chargeEnel XMichelinMOL PlugeeMOONServer ConfigSYNLAB

ASISTENȚĂ RUTIERĂ
A24assistance

  • ACE - Craiova, vineri, 18.09.2020 08:04

    Daca luam in considerare faptul ca viteza medie luata in calcul de aplicatii gen Google Maps, Here WeGo Waze, iGo etc... este de cca. 70 km/h, atunci cam aceasta zi releva comportarea vehiculelor electrice, in conditii normale..... In continuare HYUNDAI Kona Electric si KIA e-Niro isi respecta in proportie de 85-90% promisiunile de autonomie....RENAULT Zoe este si ea pe aproape... Dezamagitor in continuare, cu o autonomie electrica de cca.70% fata de cea medie asumata de producator in ciclul WLTP declarat (420 km) este modelul VOLKSWAGEN ID.3.... Sa asteptam insa si ultima zi de calatorie!

  • goolf, vineri, 18.09.2020 08:25

    In ultima zi de calatorie "golful" electricelor va consuma cu "-" (minus). Rezultatul va fi, cum altfel, cel mai bun, cu media orara si consumul mediu cel mai mic Hai, ca se poate!

  • netam-nissan, vineri, 18.09.2020 08:38

    designul superb de caramida cu colti al lui 2008 il face foarte performant vad pe autostrada. autonomia amputata de la 348 km in ziua 2 la 198 km in ziua 7 confirma ca dragostea e mereu oarba.

  • Nae, vineri, 18.09.2020 09:24

    Pentru un test corect masinile trebuia sa ruleze grupat, in acelasi ritm. Altfel, cand tragem linie o sa comparam mere cu pere. Comparam autonomia unui Mini care a rulat cu o medie de 65km/h de frica sa nu ramana in mijlocul drumului, cu autonomia unui E-TRON care a rulat cu o medie de 83km/h Chiar voiam sa stiu daca se poate ajunge cu Mini pana la Pitesti la viteza semilegala de 140km/h sau mai bine nu iesi cu el din oras.

  • aha, vineri, 18.09.2020 09:34

    Robert Stan cred ca are dreptate camerele video ce inlocuiesc oglinzile laterale, in afara de a fi un gadget inutil și scump, nu cred ca îmbunătățesc cx- ul în mod semnificativ. In rest văd că Mini-ul și Zoe au ținut și ele pasul cu viteza medie, au fost pe acolo, cum s-ar zice, dar la consum total sunt în elementul lor. De remarcat Kia care are un consum aproape constant.

  • aha, vineri, 18.09.2020 09:40

    @ Nae, cred că un rulaj compact ar avantaja pe unele și ar dezavantaja pe altele. Rulaj compact la ce viteză? Cel mai bine esta ca fiecare sa-și stabilească ritmul în funcție de posibilități, altfel ar fi un test mincinos. Testul se face pentru a vedea resursele fiecărei mașini, nu pentru a face un clasament,

  • asm, vineri, 18.09.2020 10:18

    Aștept ediția 2021 când o să participe și Dacia Spring! :)

  • Tatraurs, vineri, 18.09.2020 11:32

    "Imediat am intrat pe autostrada A1 ce leagă Capitala cu granița de vest a României."-Incorect,asta daca nu s-o fi mutat capitala in Ardeal(foarte posibil in urmatorii 30 de ani)A1 leaga Bucurestiul de Pitesti si atat. A,mai e o autostrada numita tot A1 care leaga Sibiul de granita de V,capitala nu este legata la nicio autostrada Bucuresti-Arad din cate vad eu acum pe harta sau poate zona Pitesti-Sibiu nu se pune pentru ca nu conteaza.

  • Kirotractor, vineri, 18.09.2020 11:32

    Știre doar aparent offtopic: UE (prin trompeta baronesei Ursula Van Der Leyen) a anunțat norme și mai drastice de reducere a emisiilor medii de CO2 / per mașină vândută pt 2030, de la 40% la 55% (în raport cu 1990.) Mai exact, 61 g în 2025 și 45 g în 2030 -- de la targetul anterior de 81 g, respectiv 59 g. O decizie care va pune pe butuci industria auto europeană, care oricum nu se simte prea bine. (Părerea mea, evident, că pe alții poate să-i bucure vânătoarea asta de vrăjitoare... limitată din păcate doar la domeniul auto, fiindcă feliile și mai poluatoare maritimă / aeriană văd că-s ignorate.) P.S. Nu mai zic că CO2-ul nu-i de fapt agent poluator, că-l incit iar pe stimabilul @Edikkk la 20 de noi postări. :-))

  • &, vineri, 18.09.2020 12:17

    @kirotractor, vorba ceea... orice sut in c*r e un pas inainte. Nu vad in ce fel ar pune pe butuci industria europeana, poate doar grupul vag, ca nu mai pot manipula. Dar mai stii? In rest nu vad care ar fi problema. Sa plangem de mila cui? Ca vor fi emisii mai putine? Asa, si!? Si apropo, codoiul n-o fi el agent poluator, dar e responsabil pentru efectul de sera. Care e mult mai periculos...

  • Edikkk, vineri, 18.09.2020 12:53

    @ kiro Tractor Va pune pe butuci industria auto care construiesc maşini în 2020 cu stick ca în 1900 !!! Producătorii care vor fabrica maşini PHEV şi EV ca în mileniul 3 în care trăim, vor prospera Aşa că hai să nu plângem ca nişte babe, că vaiiii... producătorii europeni....

  • @Kiromasinuta, vineri, 18.09.2020 13:01

    "care va pune pe butuci industria auto europeană" Pe bune? Hai sa le suflam in coor producatorilor "traditionali" care prefera sa vanda aceleasi kkturi de 100 de anisori. Ii lasam, asa, la caldurica intr-o artificiala siguranta (lipsa normelor) si sa le permitem asiaticilor sa isi vanda masinutele teleghidate pentru ca, nu-i asa, noua europenilor ne place cum a fost acum 1 an, 5 ,10 sau pe vremea tineretilor noastre sau cand bunica era virginica. Pai domnu' @Kirocaruta daca tie ti se flutura de puii de foca, uite ca unora le pasa de proprii pui. Ca tu nu lasi nimic in urma asta nu inseamna ca trebuie restul sa isi bage in vene suc de dinozaur. Eu zic sa te iei de manuta ca alalalt, @tatrajavra si sa va retrageti intr-un garaj de 2x2 si sa dati drumul la motorasele alea carora le duceti deja dorul. Hai succes! PS. Dar ia spune tu, ca tot am inteles ca cica ai fost prin zona: de ce producatorii astia pe care ii iubesti tu asa de mult, de ce nu scad preturile la masinile cu motoare termice sau de ce nu scad consumurile si emisiile asa cum se lauda de cel putin o decada incoace? Aud?

  • Tavi.p, vineri, 18.09.2020 13:19

    Nu stiu cat ati inteles voi din mesajul lui kiro dar eu vad in asa fel lucrurile: comisia europeana forteaza producatorii sa inainteze cu tehnologia electrica. Insa majoritatea producatorilor (europeni in special) sunt prinsi pe picior gresit si nu au disponibila tehnologia asta atat de repede. De suferit tot noi consumatorii vom avea cel mai mult pentru ca cel mai probabil producatorii vor grabi lucrurile si vor scoate masini electrice netestate suficient. Si stai sa vezi dupa rechemari peste rechemari si/sau functii neactivate de la startul productiei (vezi vw id3). Deci e posibil ca in urmatorii 5-10 ani, marii producatori sa fie nevoiti sa taie foarte mult din costuri(majoritatea au si inceput deja) pentru a putea sustine financiar aceasta schimbare rapida pentru ei - ca e clar ca vremea a electrificarii trebuia sa vina dar au fost lacomi si au tras de ce au avut cat s-a putut.

  • Tatraurs, vineri, 18.09.2020 13:26

    La cat incepe programul "O ora de net gratis" la Balaceanca? Am aflat eu,la ora 12:17 cu posibilitatea de a se prelungi pana la ora 13:01.

  • Kirotractor, vineri, 18.09.2020 14:22

    Văd (fără surprindere) că palmele roșii pocnesc... și când cifrele vorbesc.:-) Rar mai citesc oricum argumente logice pe AM în dialoguri deschise (cum corect încearcă @Tavi.p, care a prins ideea decalării UE-e-hibrido-intențiilor cu fezabilitatea.) E doar o constatare, nu vreun reproș -- convins fiind că eco-fanii ranchiunoși nu-s 100% retardați, ci doar facil hipnotizabili de orice trend umflat la ordin prin media. ...Deși practica îi cam faultează (eu cel puțin circul urban cu o trotinetă electrică, BEV-urile fiind -- încă -- de frații Grimm în viața reală, adică una fără subvenții.) Și mai tristă e însă evaporarea continuă a simțului umorului și al detectării nuanțelor, simultan cu contaminarea #eco-generației cu o nouă limbă de lemn, că nu mai ai loc de-ntors de atâția gradual-sustenabili care ne arată maimuța -- pardon, ursul polar. . Nu înțeleg totuși agresivitatea lor intolerantă, dacă tot proslăvesc demo(no)crația. Cu ce l-ar deranja oare pe e-deranjatul @Edikkk că prefer să schimb vitezele? Ori pe mârlănoiul @Kiromasinuta c-aș fi *dino-juice addict*. :-) (n.b. Într-un târziu va ieși la iveală adevărul teoriei ABIOTICE a petrolului, ori al cauzelor reale a încălzirii întregului Sistem Solar. Va fi însă prea târziu și pentru mine, și pentru voi: retrogradul de mine mirosind florile de jos în sus, :-) iar progresiștii de voi -- ajunși noduri inept-fericite într-o fals-comodă rețea digi-feudală.) Hai pa și sănătoși să fiți cu toții. Plec acu să-mi reîncarc bateriile după atâția kWh consumați pe vorbărie oricum inutilă. O să dureze însă mult, că n-am fotovoltaice și wallboxuri la viloi ca-n Povestea Porcului Electric. :-)

  • @Tavi.p, vineri, 18.09.2020 14:50

    de asta eu ii admir pe cei de la renault, ca au avut viziune cu gama Z.E. acum vreo 10 ani aproape si pentru spiritul lor de pionierat. cand alti producatori scoteau la foc automat motoare vechi de peste 100 ani ca si conceptie cu eficienta bine cunoscuta (35-40% pt diesel, 25-30% pentru otto), renault investea miliarde in r&d in domeniul electricelor. dovada ca azi, zoe, ajuns la a doua generatie, s-a maturizat frumos si e o masina foarte atractiva, la un pret bun pentru un ev. daca mi-as permite o electrica azi, as alege un zoe. apoi m-as uita la un id3, la egalitate cu e-corsa sau e-208. nu e cazul sa schimb acum vechea masina, si nici bani de-o electrica nu am suficienti, dar peste 5-7 ani conjunctura va fi cred mai favorabila....asta in caz ca masina va mai fi o necesitate la momentul ala. cu atatea alternative care se prefigureaza, posesia unei masini sa vedem daca va mai avea rost.

  • Tatraurs, vineri, 18.09.2020 14:55

    Abramescu caragiale,fanel,vianu,gelu,antinazi,& si @ si cum te tot semnezi in functie de medicatie,poate iti faci si tu un cont sa stiu cui sa ma adresez. Ba nu,ba,sa nu iti faci, ti-am mai urat un calduros haisictir si in alte comentarii,oricum nu o sa-ti mai citesc ineptiile de doua parale.

  • Tatraurs, vineri, 18.09.2020 15:10

    America si-a pus pe butuci industria auto din cauza normelor de poluare din anii 70-80 de ajunsese un motor de 7000cmc sa scoata nici 170cp "ajutat" de catalizator. Asa au venit asiaticii si le-au tras-o peste ochi cu motoare mici si ieftine care nu poluau atat, ca doar pe astea le aveau, ca nu cu fiabilitatea i-au indoit atunci asiaticii pe americani.Asa o sa se intample si in Europa,asta e scopul urmarit,putin le pasa lor de foci si ursii bipolari sau de plamanii copiilor cand le bagi e-uri in ficat incepand cu laptele praf si ai tot haleul chimizat si plin de hormoni.

  • @Tatraurs, vineri, 18.09.2020 17:35

    greu de gasit o concentratie mai mare de aiureli pe cm patrat de ecran

  • @Kirotractor, vineri, 18.09.2020 17:55

    Dar tu a carui trompeta esti? Ca prea le stii pe toate si le scoti din culise.

  • dan_grc, vineri, 18.09.2020 19:09

    Eu am inteles ca daca n-ai stick la podea, solutie antica, poti sa detii ce vrei, oricum nu poluezi. Verzii de pe acest site acumuleaza cunostinte, cu fiecare test, pana in 2030 se hotarasc sa treaca la electrice, cu speranta ca ramane bonusul, altfel greu de tot, lui Edikk ii este rusine sa spuna ce masina are, maxim euro 2, cu ditamai sticku.

  • oricum ar fi, vineri, 18.09.2020 21:20

    zoe tot o coaja urata si scumpa ramane. Cu care te faci de ras, oriunde ai aparea, mai ales daca esti barbat. Nici ca femeie, justificand ca ti-ai luat o masina de oras, nu iesi mai bine, ca se prinde lumea ca, chiar daca sotul are bani, tu n-ai gust. Un A Klasse arata mai bine (nu mai zic de calitate nimic, e merzan ce naiba) si pe afara si pe dinauntru de mii de ori si totul la acelasi pret.

  • &, sâmbătă, 19.09.2020 10:18

    @oricum ar fi ... ca orice roman autentic. Atenție, am zis roman, nu român

  • @&, luni, 21.09.2020 11:30

    vino cu argumente. Sau hateresti? Ai urcat intr-un A Klasse si apoi in Zoe sa vezi care-i diferenta? Nu cred. Atunci pune pozele una langa alta si spune care arata a automobil. Care e parerea ta? Pro si contra. Apropos, roman e denumirea locuitorilor care traiesc in jurul Romei. In Italia. Ce ai vrut sa zici? Esti rasist?