Secretele celor mai buni fotografi auto din lume (11): Paul Barshon

Publicat vineri, 31.01.2014 12:29 de Dragoș Băltățeanu

Seria fotografilor de top ai lumii continuă în liga băieţilor mari alături de Paul Barshon, un fotograf născut în Australia, dar care a trăit şi lucrat la Londra şi Los Angeles. Paul este unul dintre profesioniştii imaginilor auto/moto publicitare.

Serialul dedicat fotografilor auto continuă cu un nou nume important. Paul Barshon este unul dintre cei la care apelează industria auto sau moto atunci când are nevoie de imagini profesioniste pentru campaniile publicitare. Paul este australian, dar trăit multă vreme la Londra în Marea Britanie, iar acum este stabilit de ceva vreme la Los Angeles, Mecca fotografiei auto. Paul Barshon semnează multe dintre imaginile pe care le-am văzut în campanii publicitare, iar de cele mai multe ori este plecat peste hotare pentru a surprinde o nouă imagine spectaculoasă într-o locaţie exotice.

Când l-am contactat prima dată, Paul era la Buenos Aires, în Argentina, iar apoi ne-a răspuns din nou dintr-o nouă locaţie secretă. Chiar dacă este mai mereu plecat, Paul a fost extrem de amabil şi ne-a răspuns la întrebări cât a putut de repede. Aşa cum spune chiar el, sălile de aşteptare ale aeroporturilor sunt a doua lui casă, Paul călătorind 40 de săptămâni pe an.

Serialul nostru a ajuns la episodul 11, iar celelalte episoade pot fi revăzute dând click pe numele fotografului preferat: Nate HasslerJohn ZhangPepper YandellDaniele FontaninDragoş SavuDerek Walker,Dennis NotenSean KlingelhoeferPatrick Gosling şi Dean Smith. Iar săptămâna viitoare vom reveni cu un nou fotograf auto, de data aceasta din România.

Fotograf internaţional

Paul Barshon

Paul Barshon s-a născut în 1970 în Melbourne, Australia. A început să facă fotografii încă de la vârsta de 12 ani, s-a îndrăgostit de acest hobby şi a urmat studii de specialitate în ţara natală. În 2000 a decis să se mute şi s-a relocat în Marea Britanie, unde a trăit şi muncit timp de 13 ani. De curând a schimbat din nou adresa, Paul fiind acum rezident al însoritului Los Angeles.

Paul este specializat în fotografia auto şi a trecut prin toate fazele unui fotograf de acest tip. Primele imagini cu maşini au fost produse acum 15 ani, Paul trecând iniţial prin fotografia editorială pentru diverse publicaţii de specialitate din Australia (Motor, Two Wheels, Australian Motorcycle News). A schimbat apoi stilul către imagini de PR, iar acum este specializat în fotografia publicitară auto. Multe din imaginiile produse de Paul Barshton sunt cele pe care le putem vedea în campaniile publicitare sau în broşurile oficiale ale marilor constructori auto.

Stilul său este influenţat acum doar de cerinţele clientului, dar la bază Paul compune imaginiile cât se poate de natural, adăugând doar lumina necesară unei imagini "profi". Prima sa imagine publicată într-o revistă a fost de la o cursă Porsche Cup din Australia. Fotografia a văzut lumina tiparului în revista Autosport din 1995. 

Copyright Paul Barshon

Privind înapoi, Paul ne spune că a devenit fotograf profesionist la vârsta de 27 de ani. Acum 8 ani, Paul făcea fotografii cu maşini pentru revista CAR din Marea Britanie. A fost prima sa experienţă editorială. "Nu mai îmi aduc aminte ce maşină era, dar nu a fost prea greu să o fotografiez", spune Paul Barshon. Una din sesiunile sale foto pentru Car poate fi regăsită pe site-ul publicaţiei britanice şi implică un Porsche 911 de ultimă generaţie.

Copyright Paul Barshon

După relocarea în Europa, Paul Barshon a început să fotografieze motocicletele din cadrul campionatului MotoGP. A fost fotograful oficial al echipai Yamaha în timpul erei Rossi, dar a lucrat şi pentru Suzuki şi Ducati. A părăsit această lume în 2004, pentru a se specializa în fotografia publicitară, dar a rămas îndrăgostit de motociclete. Paul este la rândul său un motociclist desăvârşit, ceea ce i-a permis să înţeleagă mai bine stilul campaniilor publicitare pentru acestea. Şi-a construit un rig special, acesta permiţându-i să obţină imagini dinamice cu motociclete în mers. 

Tehnică

La întrebarea referitoare la tehnica folosită, Paul ne-a dat un răspuns interesant: "Nu folosesc nici Nikon, nici Canon. Eu lucrez cu camere ALPA."

ALPA este o companie elveţiană care produce aparate foto de înaltă calitate. Camerele sunt modulare şi pot fi configurate după bunul plac al fotografului. Paul foloseşte ALPA FPS şi ALPA 12 MAX. Alături de ele, Paul foloseşte cel mai des obiective Rodenstock 40mm şi 90mm şi Schneider 60mm şi 120mm. Pentru iluminare foloseşte blitzuri Profoto. De obicei, Paul călătoreşte cu trei genţi foto mari Peli, dar uneori are nevoie chiar şi de şapte asemenea genţi pentru a transporta tot echipamentul său foto. 

Toţi clienţii sunt la fel de importanţi

Copyright Paul Barshon

"Toţi clienţii mei sunt la fel de importanţi!", ne-a răspuns Paul Barson atunci când l-am întrebat care sunt companiile pentru care a lucrat cu cel mai mult suflet. Australianul a colaborat mult cu industria moto, imaginile produse în campaniile pentru Kawasaki şi Ducati fiind printre cele mai cunoscute din portofoliul său. L-am întrebat apoi ce apreciază cel mai mult la meseria sa: "Faptul că ajung să călătoresc în locuri care în mod normal nu ar fi fost accesibile. Am văzut răsărituri şi apusuri de soare peste cele mai frumoase peisaje din această lume. Partea mai puţin plăcută este timpul petrecut în avioane. De aceea am ajuns să urăsc aeroporturile!", ne răspunde fotograful nostru.

"Îmi place să intregrez şi elementul uman în fotografia auto. Prefer să am şi un om alături de maşina pe care o fotografiez. Însă este foarte greu să lucrezi cu copii. Am fotografiat de curând interiorul unui Airbus A380, iar în imagini trebuia să apară şi copii. A fost foarte dificil să îi controlez şi să fac imaginile să pară naturale", a completat Paul.

Copyright Paul Barshon

În afară de motociclete, Paul a fotografiat şi porţia sa de automobile. Dintre toate, a fost cel mai impresionat de modelul McLaren MP4-12C. Este maşina care i-a rămas în memorie atunci când l-am întrebat care este cea mai impresionantă şedinţă foto din carieră. De asemenea, Paul descrie un tur de circuit la Portimao avându-l pe Jenson Button la volan drept cel mai memorabil moment din cadrul unei sesiuni foto.

Copyright Paul Barshon

Însă atunci când am dus discuţia către fotografia de care este cel mai mândru, Paul mi-a indicat imaginile cu Lexus LF-LC, un set pe care toţi pasionaţi auto l-au admirat atunci când acest concept a fost prezentat publicului. 

La final, l-am rugat pe Paul să ne spună ce fotografi l-au inspirat în munca sa sau pe ce colegi admiră. "Sunt foarte mulţi! Am să amintesc doar două nume: Erik Chmil şi Anton Watts."

Lexus LF-LC fotografiat de Paul Barshon

Paul Barshon pe internet

Site personal | Facebook | Flickr