Renault confirmă: SUV-ul electric de oraș K-ZE va fi lansat și în Europa
Renault a anunțat că SUV-ul electric K-ZE va fi lansat și în Europa, iar modelul ar putea primi sigla Dacia, potrivit informațiilor apărute în presa britanică.
Cu ocazia Salonului Auto de la Paris din toamna anului trecut, Renault a dezvăluit conceptul K-ZE pentru un SUV electric de oraș.
La șase luni distanță, constructorul francez a prezentat la Salonul Auto de la Shanghai versiunea de serie a conceptului, care a păstrat numele Renault K-ZE.
K-ZE va fi comercializat în China de la sfârșitul acestui an, însă Renault a anunțat acum că SUV-ul electric va fi disponibil și în Europa.
Oficialii grupului francez au confirmat că vor lansa o versiune a lui K-ZE pentru piața europeană, fără să nege că modelul ar putea primi și sigla Dacia.
Șefii Renault au transmis anterior că vor să lanseze un model electric în Europa al cărui preț să fie de circa 10.000 de euro.
Conceptul lui Renault K-ZE promitea o autonomie de 250 de kilometri conform standardului NEDC, În consecință, o baterie mică ar putea permite francezilor să anunțe un preț cât mai accesibil.
Via Autocar
-
mm, luni, 28.10.2019 10:41
din nefericire in ro se aplica perfect vorba "if you want to be rich you gotta be beach" asa ca tot caruta de i3 se va vinde mai bine
-
zarnesteanu, luni, 28.10.2019 10:45
@Moldovean, cred ca Renault a fost fortat de reglementari sa aduca un model electric pe Dacia. Daca nu o faceau acum, trebuiau s-o faca oricum in urmatorii ani, cand modelele electrice de masa vor fi ceva normal.
-
someone, luni, 28.10.2019 10:58
oare cat ii va fi pretul fara reducerea de la guvern?
-
zamaraii, luni, 28.10.2019 11:12
Ia auzi! Si cu ecobonusul oferit de guvern ti-o dau si pe gratis!!! Zau asa?!?
-
joe, luni, 28.10.2019 12:02
City K-ZE dispune de un propulsor cu o putere de 45 de cai putere şi un cuplu de 125 Nm. Este alimentat de o baterie de tip litiu-ion cu o capacitate de 26,8 kWh, care se încarcă, în proporţie de 80 la sută, în 30 de minute de la o staţie rapidă. Încărcarea acumulatorilor în regim casnic se face în circa şase ore.
-
Kirotractor, luni, 28.10.2019 12:19
De ce nu sunteţi atenţi la lecţii, copii ? :-) ...Fiindcă am mai scris p-aici că K-ZE-ul se vinde deja la chinezi în 3 versiuni, cu preţuri între... 7.900 euro şi 9.140 în varianta de top: https://www.electrive.com/2019/09/13/renault-hits-on-china-with-ultra-low-price-electric-car/ Dar şi că francezii dădeau ca sigură lansarea lui şi-n Europa. OK, bateriile n-ar fi chiar de calitate premioummum după unele (porta)voci anonime, dar Renault susţine că a dezvoltat maşina după standarde europene şi nu bananiere. Cât despre ecobonusul de cca. 9.470 euro (echivalent variabil, că-n lei e 45.000 -- o altă aberaţie într-o Românie cu preţuri în euro la maşini-accize-telefoane-etc), el poate -- sau mai precis PUTEA -- reprezenta cel mult 50 procente din preţul unui BEV. Sub 18.940 euroi preţ listă deci, scădea şi bonusul (teoretic, la un KZ-E de 7.900 euro ar mai fi fost doar de 3.950 euro -- şi maşina la fel, whahaha pt cine ar crede aşa.:-)) Iarăşi folosesc un timp trecut însă, fiindcă valabilitatea legală a electro-bonusului expiră anul ăsta (a fost promulgat doar pt 2017-18-19), iar la anu nu se ştie cât va mai fi... dacă va mai fi. Eu cel puţin presupun că va fi înjumătăţit (asta, doar ca să-mi mai fitirisesc un minut din viaţă dijeaba cu informaţii care nu interesează de fapt pe nimeni).
-
asm, luni, 28.10.2019 12:20
Bonusul de la guvern e 45000 lei, CEL MULT jumatate din valoarea masinii. Dar si asa, cu ceva dotări, mi se pare o super ofertă să o poți lua pe la 7-8000 de euro.
-
nndan, luni, 28.10.2019 13:21
cred ca are legatura cu stirea :Rombat a investit 12 mil. euro într-o fabrică de baterii li-ion pentru automobile electrice la Bucureşti. Noua fabrică de la Bucureşti va deveni funcţională în luna februarie 2020
-
Flavius, luni, 28.10.2019 14:20
@kiro Ala e pretul cu bonusul dedus (7000-9.000). Nu mai tin minte unde am gasit informatia dar K-Ze ul fara deducere de bonusuri ar costa cam 15000 $ (cam13.500euro) pe piata chineza.
-
Andrei, luni, 28.10.2019 15:54
Asta va fi model Dacia. Cel mai bun argument: aceleasi manere de frigider, ca la toata gama Dacia. Daca era Renault, ii puneau unele normale. Dar imi place cum arata, sa vedem si pretul. La 10k euro, electrica cu autonomie bunisoara e super ok, macar pentru oras.
-
Kirotractor, luni, 28.10.2019 19:32
@Flavius: Ceva mai complicată tema subsidiilor chinezești, în scădere continuă cu perspectiva anulării în 2020 (max. 2.300 € aprox. din iunie oricum, adică 18.000 yuani pt BEV-uri cu autonomie între 250-300 km, deci probabil și pt K-EZ.//.. deși dac-ar fi luate-n calcul cifrele WLTP, nu mai are bonus deloc.) https://equalocean.com/auto/20190329-beijing-cuts-electric-vehicle-subsidies-ev-startups-winter-is-coming Ca-ntotdeauna, adevărul pare a fi la mijloc de codru des. :-)
-
Edikkk, luni, 28.10.2019 20:20
O ştire la fel de interesantă este faptul că Renault Clio e-tech se vinde deja pe piaţa din JAPONIA !!! INCREDIBIL!!! Acolo vând şi Nissan E-Power şi Renault E-Tech iar în Europa nimic ! Ruşinos!
-
vianu, marţi, 29.10.2019 07:37
tehnologia e-tech va fi oferita incepand cu Clio din 2020
-
Moldovean, marţi, 29.10.2019 09:39
@Andrei Mânerele în stilul ăla revin la modă. Vezi noile Porsche 911 și Taycan care au astfel de mânere cu deschidere băgând mâna sub ele și nu trăgând ca cele de la majoritatea mașinilor din ziua de azi. Singura chestie la Porsche este că sunt integrate în caroserie și ies când deschizi mașina ca să le poți apuca. DAR, pentru că din punctul ăsta de vedere Dacia pare să fie taman invers, în niște poze spion ce păreau a fi noul Sandero, mașina avea mânere cum au 90% din cele de pe piață. Adică de alea de tragi de ele, nu bagi mâna sub ele ca să deschizi ușa. Na, nu știu cât de bine m-am exprimat, dar înțelegeți.
-
c, marţi, 29.10.2019 17:53
@mm Cel mai bine se aplica la primaria capitalei : tanti Fi Rea vrea sa imbogateasca visteria cu HUOXIGEN, sugrumand astfel si ultimele rasuflari ale bietilor posesori de masini mai modeste... PS: nu sunt bucurestean, dar sunt solidar cu cei in suferinta (TAXA = SUFERINTA).
-
AndreiRS, marţi, 05.11.2019 11:42
@Moldovean Am inteles la ce te referi. Multumesc! Personal, prefer manerele de care sa trag, sper sa apara si pe viitoarele modele Dacia. Poate chiar Sandero, poate anul viitor? Cine stie?
Citeste si
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | vineri, 8 noiembrieNoul Mercedes-Benz CLA electric stabilește un nou record: peste 3700 km parcurși în 24 de oreNoua generație Mercedes-Benz CLA a stabilit un nou record pentru mașinile electrice. Un prototip al viitorului model de serie a reușit să parcurgă peste 3700 de kilometri în doar o singură zi. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | joi, 31 octombrieSuzuki: primul model electric va fi dezvoltat împreună cu ToyotaPrimul model electric Suzuki va fi dezvoltat împreună cu Toyota, au dezvăluit oficial cele două mărci japoneze. Viitorul model va fi lansat în 2025, iar producția va avea loc în India. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | miercuri, 30 octombrieViitoarele modele electrice Porsche ar putea primi și motorizări termicePorsche nu vrea să renunțe la motoarele termice nici în deceniul următor. Constructorul german a dezvăluit că chiar și modelele concepute pentru a fi exclusiv electrice ar putea primi motorizări termice în viitor. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | luni, 28 octombrieChinezii de la CATL prezintă o baterie pentru mașinile hibride PHEV: autonomie electrică de 400 kmCompania chineză CATL, cel mai mare producător de baterii de mașini electrice din lume, a prezentat o nouă baterie pentru mașinile hibride plug-in. Aceasta are în compoziție litiu și sodiu și promite să ofere o autonomie electrică de 400 de kilometri. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | vineri, 25 octombrieDodge Charger electric va primi versiune cu baterie în stare solidă din 2026Versiunea electrică a lui Dodge Charger va primi acumulatori în stare solidă începând din 2026. Mașinile care vor fi produse vor fi prototipuri. Citeste tot
Și cu asta Dacia rezolvă și problema cu noile niveluri de emisii.