Consum
Abarth 500C are un consum mediu de 6.5 litri la sută. Absolut rezonabil. Consumul în mediul urban este declarat la 8.4 litri la sută, pe când consumul extraurban este de 5.4 litri la sută. Rezervorul de carburant penalizează însă destul de tare autonomia, având o capacitate de numai 35 de litri.
În cadrul testului nostru, am obţinut un consum urban situat între 9 şi 14 litri la sută, care a variat în funcţie de cât de aglomerat era oraşul şi de cât de temperate au fost plecările de la semafor. La rularea pe autostradă cu 120 km/h, Abarth 500C afişează 3.000 rpm şi înregistrează un consum de 8.0 litri la sută. În regim extraurban, valoarea consumului variază în jurul a 7.0 litri la sută.
Din păcate, capacitatea rezervorului vă va da de multe ori senzaţia că maşina are un consum exagerat, dacă vă uitaţi la cât de repede se duce "plinul". Nu există nicio diferenţă de consum între versiunea cu transmisie manuală şi versiunea cu transmisie pilotată, dar credem că am fi obţinut valori mai bune "în lumea reală" alături de o manuală.
33000 ? sunt atatea alternative, un A1 de exemplu, ai 180cp si iti mai raman si vreo 5000 litri de benzina!!!