Performante
Spuneam mai sus că cei 387 de cai putere sunt mai mult decât suficienți pentru drumurile de zi cu zi, ba chiar și pentru momentele în care vrei să pleci primul de la semafor, spre exemplu. Cel puțin în linie dreaptă vei impresiona.
Suta de kilometri pe oră este atinsă în 5.9 secunde, iar viteza maximă se oprește la 210 km/h. Adu-ți aminte că vorbim despre un SUV de 2.3 tone.
BMW iX3 oferă 286 de cai putere, astfel că repriza 0-100 km/h durează 6.8 secunde. De cealaltă parte, versiunea EQB 350 4Matic dispune de 292 CP și este ceva mai rapid (6.2 secunde) până la 100 de km/h, decât rivalul său din Munchen.
Chestia asta cu renunțarea la butoanele fizice și transferul funcțiilor lor pe ecran mi se pare o alegere foarte proastă din partea fabricanților. Practic la butoanele fizice te duci cu mâna direct la locul respectiv fără să fie nevoie să-ți abați privirea, la varianta touch screen, oricât ai fi de obișnuit cu poziția, tot te duci cu privirea sau, mai rău, trebuie să cauți în meniu. De exemplu, la un Volvo xc 60 pentru dezactivare start/stop trebuie să intri în vreo două meniuri, ori nu mi se pare normal să fie așa. În rest... chiar scumpă. Să zicem că la 104.000 prefer un Lexus RX 500 f sport, 2.4 hybrid. Altă viață! Și mai rămân și cu 2000 în buzunar.