Citroen C5 Aircross

1.6 Benzină 181 CP Aut8 Shine

Interior

4.5

Imediat ce vei urca la volanul lui C5 Aircross vei descoperi o atmosferă cochetă și prietenoasă. Scaunul cu un șezut lat și moale te îmbie să petreci cât mai mult timp în compania SUV-ului francez. Suportul lateral nu este cel mai bun din segment, dar la finalul zilei, după ce am parcurs peste 250 de kilometri, m-am ridicat din scaun fără dureri lombare, semn că "fotoliul" pregătit de Citroen și-a făcut treaba excelent.

Materialele din plastic care acoperă marea majoritate a interiorul sunt plăcute la atingere, însă nu sunt chiar atât de moi pe cât te-ai aștepta. E un amestec de puncte tari și puncte slabe care formează acea atmosferă cochetă. Partea superioară a planșei de bord a fost realizată dintr-un plastic plăcut și moale, în timp ce zona inferioară nu te îmbie cu textura sa. Aceeași rețetă a fost aplicată și pentru fețele de uși, cu mențiunea că în partea superioară, acolo unde îți vei dori să-ți sprijini cotul cât timp aștepți să scapi de traficul haotic din Capitală, francezii au pregătit un material moale.

Francezii spun că la nivelul habitaclului te vei bucura de 33 de litri pentru depozitarea obiectelor. Fețele ușilor nu sunt chiar atât de încăpătoare, însă cotiera adâncă poate înghiți și obiecte de dimensiuni mai mari. Alături de cele două suporturi pentru pahare amplasate pe tunelul median vei găsi un spațiu special dedicat telefonului mobil. Pe versiunea de echipare Shine, acesta este dotat cu un sistem pentru încărcarea wireless a telefoanelor.

Scaunele spate pregătite de Citroen pot glisa (150 de mm) și se pot înclina în funcție de dorințele pasagerilor. Cu scaunele în poziția standard, portbagajul are un volum de 580 de litri. Prin culisarea scaunelor, volumul crește până la 720 de litri, iar prin rabatarea acestora, C5 Aircross poate înghiți până la 1.630 de litri.

Traseul testului național a inclus și o porțiune de soft-road, iar pe parcursul drumului, mașinile s-au murdărit destul de mult. Pentru a evita celebrele probleme cauzate de noroi atunci când cobori din mașină, Citroen vine cu o soluție extrem de interesantă. Portierele acoperă pragurile astfel încât nu îți vei mai face probleme cu privire la urmele de nori care se pot "transfera" pe pantaloni sau pe picioare atunci când cobori în grabă.

  • Kirotractor, vineri, 26.07.2019 10:33

    Unele detalii utile aduce-n plus testul lui Cornel, deși esențialul a fost deja punctat în road-trip-ul dobrogean al lui Mircea: - consum mediu mixt oficial 5,2 l/100 km, dar real 8,5-9,0 (plus 60% - repet, diesel-mania PMC-istă nu-mi mai pare chiar patologică, deși nici cei 8 l motorină/100 km nu-s deloc puțini.) - performanțe de warm-hatch (nu doar la Vmax., ci și la sprintul 0-100 mă halește cu Swiftul meu *Sport* cică :-)), însă suspensii... vaporene - trotuare escaladabile, dar nu și iarna (aici merită amintite destule teste care au demonstrat că, în viața reală, sistemul *Grip Control* e apă de plouă. :-P) C5 Aircross oferă totuși exact ce se cere (ori se impune subtil ?!) acum nu doar la noi: - preț rezonabil - tron înalt = vizibilitate + intrare comodă-n mașină la modul obiectiv, dar și senzația subliminală a dominării traficului - spațiu interior generos, modulabil și *kid-friendly* - suspensii f. confortabile și pe gropane - putere la depășiri -- vitală pe drumurile noastre, majoritatea înguste (doar o bandă pe sens) - cutie automată -- bună/rea, nici nu se mai bagă-n seamă, doar să fie. Concluzie (subiectivă, clar): nu-i pentru mine, dar pentru alți 8-9 din 10 poate fi valabil.

  • Basil, vineri, 26.07.2019 11:20

    Nu arata si nu suna rau cele spuse in material. Legat de tractiunea integrala as zice ca nu e neaparat nevoie. Cei care il vor cumpara, nu vor iesi poate niciodata de pe asfalt, poate cel mult pe vreo bordura, peste care cred ca va trece mai usor. Pentru RO camera frontala nu filmeaza/inregistreaza traseul. Probabil din ratiuni de pret, in RO lipsesc cateva optiuni ce se gasesc de ex. in Franta. As aminti aici ambianta cu piele maro, care alaturi de alte dotari, costa, ca optiune, aprox. 2000 euro. Ce sa-i faci, veniturile romanilor sunt altele fata de cele ale francezilor.

  • Kirocamion, vineri, 26.07.2019 11:44

    Mie nu-mi place. Design cretin, cu furunculii aia zborşiţi peste tot, zici că-i tata lu' omida. Interiorul: degeaba-i confortabilă dacă te agasează grafica şi rezoluţia de 2 bani a televizoarelor, iar cutia de viteze se bâl-bâl-bâl-bâie la retrogradare. Era interesantă o comprataţie între cutia asta şi dsg-ul celor de la... alţii

  • zarnesteanu, sâmbătă, 27.07.2019 04:56

    @kiro, am avut impresia ca ai un Jimni. Suzuki inca e ok. Uite aici ):):) https://www.topgear.com/videos/top-gear-drag-races/tg-drag-races-mercedes-amg-g63-trailer-vs-suzuki-jimny

  • zarnesteanu, sâmbătă, 27.07.2019 10:24

    @kiro, sorry, am vrut sa zic Swift :):)

  • mm, luni, 29.07.2019 08:06

    imi place cum arata, dar absenta 4x4 o descalifica, pe drum alunecos nici un sistem electronic nu poate compensa 4 roti, si se mai mira lumea de ce plicticosii de la vw si fratii reusesc vanzari record...

  • hazard, miercuri, 31.07.2019 17:40

    mi imi place ca i se indoie plasticele la nici un an, ca la orice Citroen.

  • OVIDIU, miercuri, 21.08.2019 11:04

    APROPO BAIETI SUGUBATI DE STABILITATE INCERCATI SA VA DOCUMENTATI VEDETI PE Y PE CEI CARE SE OCUPA DE ASTA ADICA TESTUL ELANULUI LA VITEZA DE 77KM/H SE CHIAMA CEVA DE GENUL MANIOBRA DE ESCHIVA CEVA DE GENUL SI SURPRIZA BELICIOSILOR FATA DE CELELALTE CONCURENTE DIN CLASA C5 AIRCROSS TRECE DIN PRIMA SI SE URCA STACHETA TREPTAT PANA LA 85KM/H SUPERB PENTRU ACEASTA SUPEBA MASINA CA EXEMPLU VETI VEDEA DACA VRETI CA TOYOTA RAV NOUA GENERATIE NU TRECE NICI LA 72KM/H DE TEST URMARITI SI MIRATI-VA CACI VAD CA VA CAM STA IN GAT ACEASTA MASINA APROPO ARE DEJA UN RECORD DE VANZARI LA EI NU LA NOI

  • OVIDIU, miercuri, 21.08.2019 11:08

    APROPO CEI DE LA VOI CARE FAC TESTE AUTO CHIAR STIU CE FAC EU AM INDOIELI

  • OVIDIU, miercuri, 21.08.2019 11:12

    SISTEMUL GRIP CONTROL NU ESTE APA DE PLOAIE PROBABIL PLOUA IN CAPUL CUIVA ESTE CEEA CE TREBUIE PENTRU NOI SI ALTII CARE NU SE PLIMBA PRIN PADURI ESTE F F F BUN SI FACE CEEA CE TREBUIE IN DIFERITE CONDITII DE DRUM

  • Ducu, luni, 26.08.2019 13:42

    Masina este foarte stabila . Testul elanului: https://www.youtube.com/watch?v=rRh5BzzIuOQ

  • Marius, miercuri, 02.10.2019 11:58

    Masina este un mare fasss.

  • Bolivar, sâmbătă, 29.02.2020 11:51

    Eu zic ca masina e foarte ok, unul dintre cele mai reușite suv-uri, ca design. Mie nu mi s-a părut în nici un fel ca s-ar bâlbâi cutia. E o cutie automata cu convertizor, de la Aisin, una dintre cele mai fiabile și mai bune, folosita de Toyota și Lexus. O regăsești și pe 3008, o mașină foarte reușită. AT va fi întotdeauna diferita de CVT sau Dublu ambreiaj, fiecare are avantajele ei, Dublu ambreiaj (DCT, sau DSG ori EDC) e mai rapida, CVT mai liniara și mai lentă, mai confortabila totuși, și AT care are avantajul fiabilității fata de primele doua. Acuma depinde de fiecare ce alege. Probabil dacă ai condus alt tip de cutie automata, evident ca se simte diferit, se simte la schimbarea treptelor ceea ce e absolut normal la acest tip de cutie.