Interior

4.0

Dincolo de portiere, Citroen C5X promite un habitaclu simplist, cu linii clare și o ergonomie bună. Spre exemplu, este de apreciat că avem comenzi fizice pentru climatizare. Este o reîntoarcere de la digitalizarea excesivă pe care o vedem pe celelalte modele din Grupul PSA, unde comenzile climatizării erau ascunse în meniul sistemului multimedia. Și comenzile de pe volan sunt destul de clare.

Iar spațiile de depozitare sunt generoase și vin în completarea acestei ergonomii bune. Ai mult loc în portiere, o cotieră generoasă și un spațiu inteligent pentru încărcarea telefonului prin inducție.

Calitatea materialelor variază în funcție de zonele cu care interacționezi. Cele pe care le atingi mai des sunt îmbrăcate în plastic moale sau piele artificială, în timp ce în zonele din partea inferioară plasticul e tare și neprietenos. Finisajele sunt bune, iar scaunele sunt confortabile, chiar dacă nu au o susținere laterală foarte pronunțată. Citroen spune că încearcă să te trimită cu gândul la fotolii generoase și nu aș putea să îi contrazic.

Pe locurile din spate, pasagerii au mult spațiu la nivelul picioarelor, însă, modelul francez nu poate egala generozitatea lui Superb, spre exemplu. Am apreciat însă că tunelul median de pe bancheta spate nu este foarte înalt.

Portbagajul are o capacitate de 545 de litri. Este generoasă, deschiderea hayon-ului e bună, iar spațiul e plat. Însă, ca volum, portbagajul e departe de cel al rivalilor din Grupul VAG. Doar pe Mazda 6 Wagon și Peugeot 508 SW este ceva mai mic.

Antifonarea habitaclului a fost îmbunătățită și simți asta chiar din momentul în care ai închis ușa.

  • ds, joi, 07.04.2022 09:00

    Senzația că este o struțo-cămilă am avut-o și eu, când o privești din anumite unghiuri este cam urâțică. Spre exemplu, în chiar prima fotografie pare o mașină făcută din două bucăți, fața de sedan, spatele de suv coupe. Și chiar, de ce neo-sedan? Bine, având în vedere ce inovații a adus Citroen de-a lungul timpului, este posibil să vedem o nouă clasă, cea a neo-sedanelor. De remarcat spațiul generos de la interior și faptul că bordul și consola centrală nu sunt sufocate de butoane și butonașe.

  • Daniel, joi, 07.04.2022 10:28

    Comparatia cu Passat Alltrack sau Octavia Scout e putin fortata evident, pentru ca ambele au ceea ce Citroen se face ca nu baga de seama :) .... Tractiune integrala?...

  • pipo, joi, 07.04.2022 11:00

    Superb Scout are/avea si variante cu tractiune fata dar cu Passat Alltrack nu inteleg comparatia, din cate stiu nu sunt variante decat 4x4 ! Pare o masina practica ,dar parca cu un aspect "fortat" prea elegant sau invers ! Dar consumul cred ca va fi principala problema la acest model, cuplul este prea mic pt. o asemenea caroserie si cine isi cumpara asa ceva in general o face si pt. calatorii cu familia, bagaje si toate cele - ceea ce va duce la valori mari ale consumului .

  • xxx, joi, 07.04.2022 12:20

    Passat, Mondeo, Talisman game over, Citroen are o infima șansă sa vândă ceva intr-un segment care s-a restrâns mult. Tracțiune integrala pe un sedan, este o frecție la un picior de lemn! Ajuta cu absolut nimic!

  • bravos, joi, 07.04.2022 20:24

    @ AM, Mirica la toate masinile testate,vorbesti de liniaritatea schimbarii la cutia de viteze. noi nu prea stim ce inseamna.te rugam sa ne explici.

  • Brabus, joi, 07.04.2022 21:25

    @BravOs, Liniaritatea schimbării înseamnă că schimbătorul se mișcă liniar, nu circular, triunghiular, dreptunghiuliar:)))))

  • quest, vineri, 08.04.2022 20:04

    @Brabus No,tre sa fii jurnajist auto

  • Andrei, duminică, 10.04.2022 18:07

    Urata la exterior, si fara imaginatia franceza, la interior. Va fi un nou ''succes'' in vanzari. Nota 4.3/5 ca la toate masinile, desi asta e de 3.5/5.