
Consum
Oficial, consumul mixt declarat de producător este de 28.9 kWh/100 de km. Noi am testat mașina când temperaturile de afară nu erau tocmai prielnice pentru o mașină electrică, așa că nu ne-am apropiat nici pe departe de această cifră.
În mediul extraurban, am parcurs în total 130 de kilometri, inclusiv pe autostradă, iar consumul a fost de 45 kWh/100 de km. În oraș am avut un consum de 48.7 kWh/100 de km. Cum ziceam, totul este exagerat la această mașină.
În ceea ce privește autonomia, cu 98% baterie, bordul îmi arăta că pot acoperi 330 de kilometri, sau 404 kilometri dacă activam modul Eco (inclusiv pentru climatizare). La finalul zilei, când mai aveam 12% baterie, calculatorul indica o autonomie rămasă de 39 de kilometri, sau maxim 46 cu modul Eco activat.
De fapt, cu acest mod Eco activat, autonomia crește, în medie, cu 30 de kilometri.
Așadar, pe durata testului (care a durat doar câteva ore) am acoperit în total 245 de kilometri. Cu cei 40 de kilometri rămași, tot nu ajungem la 330 de kilometri. Sau 450 cât spun germanii.
Cât despre puterea maximă de încărcare, acumulatorul poate fi încărcat la stații rapide DC cu până la 200 kW, caz în care repriza 10-80% durează 32 de minute.
Și acum, hai să vedem cum se descurcă rivalii noului Clasa G electric. De fapt, stai. Care rivali? Că, momentan, nu are.
45-48 kwh consum? Enorm! Să dai 200.000 pe moftul ăsta trebuie să mai ai în garaj cel puțin un Rolls și un SF90 Spider.