Siguranta
Mercedes-Benz CLS nu va fi lovit de pereții Euro NCAP prea curând, pentru că prețul său de achiziție ar însemna că testele de impact ale organizației europene ar deveni cele mai scumpe probe de acest tip din lume. Cu toate acestea, avem la dispoziție the next best thing - cum ar zice englezii: un test din 2016 cu Clasa E, model pe a cărui platformă este construit noul CLS.
Scorul final a fost de cinci stele, cu punctaje excelente pe categorii, implicit un 95% din punctele maxim disponibile la capitolul protecția pasagerilor adulți și 90% la protecția pasagerilor copii.
Ne vom permite teleportarea acestui rezultat și în cazul noului CLS, mai ales că pachetul de sisteme de siguranță activă, despre care vom discuta la capitolul tehnologie, este ceva mai complex decât cel al "fratelui" mai accesibil.
Ca stil - nu doar exterior - tot prima generație CLS îmi pare cea mai reușită. Nici asta nu-i rea, în ciuda asemănării frontale cu A-Klasse. Oricum, cred că-i preferabil un CLS Diesel de 340 CP suficient echipat la 75.000 unui A-Klasse super-dotat de 116 cai la 60.000... :-) Nu pot digera însă-n continuare integrarea (imposibilă de altfel) în *peisajul* bordului a mega-display-ului ăla dreptunghiular. Nu-s fan diesel și nici pacheboturi - fie ele rafinate -, dar, dac-aș fi, aș alege CLS-ul vs. A7 ori Seria 6. P.S: De remarcat că exact modelul ăsta a consumat în testul de consum ADAC (botezat de nemți eco-test) exact cît Volvo XC40 de 190 CP - adică 6,8 litri motorină/100 km. ...O cifră incredibil de mică, fie și adoptînd un stil de conducere *normal* = legal (fiindcă asta-i de fapt esența *eco-testului*.)