Volvo XC40

2.0 Benzina Turbo (T5) 247CP 4x4 Aut8 Momentum

Siguranta

5.0

De fiecare dată când ajung la capitolul Siguranță în cazul celor de la Volvo mă înarmez cu răbdare de fier și cu timp, pentru că lista de sisteme active și pasive pe care le oferă suedezii pe mașinile lor este imensă și una dintre cele mai bogate de pe piață. Iar având în vedere faptul că XC40 moștenește practic de la frații săi mai mari majoritatea elementelor din armata de sisteme tehnologice moderne, vorbim despre un SUV ultradotat la acest capitol. 

Euro NCAP, reperul european când vine vorba de siguranță, nu a testat încă modelul suedez. Însă niciun model Volvo nu a primit sub 5 stele din 2003 încoace, deci logica elementară ne spune că XC40 se va ridica la standardele foarte înalte impuse de frații săi mai mari. Asta pentru XC90, S90/V90 și XC60 au adunat punctaje excepționale în cadrul testelor europene.

Volvo XC40 oferă, pe lângă deja clasicii asistenți de unghi mort, de menținere a benzii și pe lângă frânarea automată, pachetul opțional Pilot Assist, o variantă avansată de cruise control adaptiv care preia controlul mașinii pe autostradă și frânează, accelerează și menține banda virând automat atât timp cât tu ții mâinile pe volan. Sistemul e disponibil deja pe frații mai mari din gamă și reprezintă un pas suplimentar spre mașinile autonome, atingând Nivelul 2 din 5 pe scara oficială a automatizării auto.

  • Kirotractor, luni, 11.12.2017 09:47

    Un + pt AM înainte de toate, fiindcă a testat o versiune pe benzină întâi. Alt plus merită și sino-scandinavii de la Volvo pentru păstrarea liniei tradiționale a mărcii - confort dublat de siguranță maximă, suplimentate cu fiabilitatea confirmată statistic și o doză de sportivitate-n cazul T5-ului, fie ea și una relativă. Și designul are accente originale, chiar dacă din unele unghiuri aduce binișor a... Suzuki Ignis (susțin asta cu riscul să-ncasez tone de pălmuțe roșii. :-)) Trecînd și la minusuri totuși - că are și d-astea -, prețul calchiat pe al nemțoaicelor similare nu-i vreo surpriză, la fel nici tricilindrii variantelor viitoare ceva mai accesibile - nu însă și pentru prăpădiți ca mine, clar. ...Pentru care tot Ignis-ul (4x4) ar rămîne soluția (nu-s fan SUV, dar dacă m-oi pensiona undeva pe coclauri... ?!) Sau cel mult un Duster 1.2 TCe 4x4 - ori poate un 1.3 TCe pînă atunci.

  • mishazaitev, luni, 11.12.2017 10:17

    ''După ce s-a scuturat de orânduirea Ford, compania americană fiind departe de a înțelege potențialul brandului suedez, Volvo a renăscut cu ajutorul banilor și al încrederii acordate de chinezii de la Geely' Hmmm.... nu stiu ce sa spun... Ca Volvo s-a scuturat de oranduirea americana este adevarat. Ceea ce mi-e greu sa cred insa este faptul ca americanii nu au intuit potentialul Volvo! Sa fim seriosi! Inca din anii '70 faptul de a detine un Volvo in USA reprezenta dovada unui anumit statut! Chiar si in criza, Volvo exporta in US o mare parte a productiei sale. Mi-e greu sa cred ca americanii, afaceristi veroce, nu au intuit potentialul Volvo...Putem sa spunem ca nu au intuit nici potentialul Land Rover/ Jaguar? Nici potentialul Rover, sau, in cazul celor de la GM, nici potentialul Saab (ca tot ati amintit si despre acest brand legendar)? Eu cred ca vorbim despre ceva mai mult decat despre o lipsa de intuitie... Cred ca vorbim despre o actiune premeditata de eliminare a unei concurente nedorite. Americanii nu au interesul de a crea povesti de succes in industria autoe europeana! Iar in momentul care tactica preluarii si falimentarii nu mai tine, apar metode noi ...Cum care? Intr-o tara care nu a semnat acordul de la Kyoto impotriva poluarii, intr-o tara care este pe cale sa se retraga si din acordul de la Paris, intr-o tara care ocupa locul doi in tabara marilor poluatori mondiali, brusc, apare un mare tambalau al carui subiect este poluarea produsa de cel mai mare porducator mondial de masini, care, ce sa vezi, este european!

  • octav71, luni, 11.12.2017 10:21

    "D4 (un diesel 2.0 de 190 CP și 400 CP)" - sunt 400Nm! Bine scris articolul, genereaza chef de drive-test! Interiorul cu zonele de mocheta pe ... portocaliu(?) e ciudat, cu senzatii speciale la atingere. Complet diferit fata de asteptarile de la un Volvo.

  • mircea, luni, 11.12.2017 10:50

    @misha Dacă ar fi vrut să "elimine concurența nedorită", omorau brandurile astea, nu le vindeau. Și nu pierdeau bani grei între achiziție și vânzare cu ele. My two cents :)

  • I.M., luni, 11.12.2017 12:11

    Volvo XC40 nu este cel mai mare si nici cel mai greu SUV, din cele comparate. Verificati cu atentie si veti vedea ca Lexus NX este mai mare, exceptie facand poate doar latimea, care oricum cred ca la Volvo este data cu tot cu oglinzi.

  • mishazaitev, luni, 11.12.2017 12:13

    @mirce Cat au pierdut si cat au castigat, nu se stie exact. Nu cred ca vreunul dintre noi a avut acces la cifrele reale .... Cred ca vanzarea a fost mai profitabila. Pur si simplu nu s-au gandit ca niste niste bieti asiatici pot transforma niste marci pe care ei le-au stors in ultimul hal de resurse, pentru a fi profitabile . Repet, coincidentele sunt prea multe pentru a fi simple coincidente. Cumpara Renault Dacia si o face profitabila, investeste Fiat in fost Yugoslavie si merge treaba, VAG cumpara SEAT, SKODA etc, si nu se pune problema falimentului, iar Ford si GM dau rasoale cu tot ce au cumparat in Europa? Hmmm, chiar nu stiu daca mai exista spiridusi ...

  • Kirotractor, luni, 11.12.2017 12:41

    @mircea: În kapitalizmu globalist - extrem de corect, bineînțeles -, :-))) există totuși și varianta omorârii prin vânzare, nu doar prin amendare (și, btw, bravos pt. test, la obiect dar deloc steril scris, ca de obicei.) @misha: Geopolitic vb., înclin să-ți dau dreptate, deși variabilele-s multe cînd vine vorba de euro-chinezării preluate nu chiar ieftin de aiurea-n tramvai-denumiții corporatiști miliardari chinezoi ... dar și comuniști. ...Un oximoron de nimeni discutat, deși flagrant în idioțenia lui (în China se experimentează de fapt viitorul *de aur* al omenirii - un pseudo-socialism corporatist cu tente fasciste, dar asta-i altă discuție nerecomandabilă aici.) Aș putea scrie monitoare și pe marginea soartei diferite a SAAB, MG sau Borgward de ex. - pe lîngă Volvo-ul Geely-ficat-ficat, :-) inclus în portofoliul cuprinzînd și The London Taxi Company plus Lotus.) CUI PRODEST însă...?!

  • q, luni, 11.12.2017 13:30

    @I.M. NX nu face parte din aceasta categorie...daca ai observat acest model Volvo XC40 are concurent direct X1 de la bmw....pe cand NX este concurent direct cu x3 si xc60...

  • mircea, luni, 11.12.2017 14:14

    @q @I.M. După cum a observat foarte bine @q, NX e ceva mai sus în segment. L-am adăugat în comparații pentru a completa peisajul și pentru a oferi o paralelă câte de cât relevantă pe toate mărcile premium pe motorizarea pe benzină. Mai ales că în cazul lui NX e singura cu motor termic pur. Altfel, e mai sus, cu XC60.

  • Arogantul, luni, 11.12.2017 14:15

    de ce doar 3 stele la consum? tinand cont ca este cel mai puternic motor din comparatie te asteptai sa fie si cel mai gurmand, prin faptul ca este in mijlocul listei la consum si nu la coada este de laudat nu de penalizat, deci 4 stele ar fi fost mai adecvat.

  • LauCalin, luni, 11.12.2017 14:47

    @mishazaitev, in cazul lui Volvo, Ford a gestionat f prost acest brand, inca de cand a pus "mana" pe el, in 1999. Daca ne uitam la gama actuala si cea de acum 10 ani, parca vorbim de doua lumi total diferite. Ford nu prea a investit in dezvoltarea marcii, in imaginea ei, prestigiul ei, valorile ei care, ulterior, puteau aduce bani. Era greu sa pui "la bataie" un S80 diin 1998, cu un Seria 5 din 2003. La acest nivel, diferenta de 5 ani "cantareste" greu. De-asta Volvo a ajuns la cosul de gunoi". E drept insa ca, atunci cand Volvo a fost preluat de Ford, americanii aveau destui bani incat sa creada ca Volvo nu are nevoie de investitii majore. Iar faptul ca doar de S40 "s-au atins", demonstreaza ca Volvo, atat cat a putut, a incercat sa-si vada de drumul lui (s-a negociat bine contractul d epreluare) incercand sa se debaraseze cumva de Ford cu celelalte modele. Sa nu uitam ca S60, S80 si XC90 nu aveau (mai) nimic in comun cu Ford. Sa nu uitam ca motorul D5, care a aparut in 2001 sau 2002 (nu mai retin exact), a fost un motor conceput de Volvo in Suedia (!). A fost primul diesel din aluminiu si avea 163 kg (un adevarat record acum 15 ani). Plus ca Volvo a incercat sa mentina siguranta cat mai sus. Totusi, S80 a fost fabricat 8 (opt) ani. Enorm! Ei bine, a venit criza si Ford s-a vazut depasit de situatie. Asta a vrut sa sublinieze Mircea in text si eu sunt de acord cu ce a spus. Cel putin asa cred. :)

  • mishazaitev, luni, 11.12.2017 15:23

    @Lau Calin Si eu sunt de acord cu ce spui tu si cu cele scris de colegul Kirotractor... Chiar asta am vrut sa subliniez, ca Ford nu a investit prea mult la Volvo. Insa, iti repet, nu pot sa cred ca esecul absolut tuturor investitilor americane in industria autor europeana e o simpla intamplare ....

  • LauCalin, luni, 11.12.2017 15:41

    Eu cred ca pe americani, daca ii scoti din "balonul lor de cristal" si dau de greu, incep sa "planga". Uite ca GM si Ford si-au vandut jumatate din portofoliu, datorita crizei. Ceea ce PSA, Renault-Nissan, VW, Fiat, Toyota... adica greii cu care se bat gigantii americani, nu au facut-o. Si acum pe bune, oare cate companii puteau iesi intregi dupa un scandal gen Dieselgate sau unul datorat sistemelor de franare? Eu cred ca aceste companii din urma, pot sa faca fata mult mai bine unei posibile calamitati economice. Pentru ca sunt mai bine adaptate. Au demonstrat-o. Gata cu off topicul, ca se supara moderatorii. :)

  • Calingura, luni, 11.12.2017 17:23

    Inca nu stiu de unde sa apuc Volvo, asa ca nu ma bag vivazi de test. Dar discutia pornita de voi este interesanta. Initial m-am gandit ca Kirotractor a pus punctul pe i. Dar totusi, vorba lui Mircea: de ce au vandut-o? Chiar credeau ca chinezii o vor face praf si ei ramaneau cu milarde? Sau credeau ca europenii nu vor cumpara marca premium facuta de galbeni? Sau chinezii le-au promis ca strica marca, daca le dau americanii cine stie ce altceva la schimb, si apoi i-au tradat? Sau americanii, in acel caz, au fost pur si simplu prosti? Sincer, eu cred ca in lumea de azi, corporatiile sunt in stare de orice iar imaginatia lor bate filmul la fundul gol.

  • dan_grc, luni, 11.12.2017 17:47

    Nu stiu care a fost intentia Ford pe final,dar pot spune ca PAG ( Premiere Automotive Group) avea in componenta sa marci ca Jaguar, Land Rover, Aston Martin, Lincoln, Mercury si Volvo, iar pana in 2004 Ford cheltuise aproximativ 17 miliarde dolari pentru formarea acestui grup. Cred ca n-au stiut ce sa faca cu ele, pur si simplu.

  • nume, luni, 11.12.2017 20:11

    ... e primul model al mărcii care poate fi comandat cu plafon într-o culoare diferită decât cea a restului caroseriei. Gresit. Si pe C70 aveai o optiune similara: plafon contrastant de culoare argintie.

  • @kirotractor, luni, 11.12.2017 21:04

    Din pacate, te contrazic in privinda fiabilitatii. Clasamentele de anul acesta dau marca suedeza spre coada clasamentului (de fapt, la mijlocul partii a doua a clasamentelor). Nici vorba de fiabilitate. De acord ca si-au upgradat platformele, partea tehnica, design-ul, motorizarile dar fiabilitatea este precara.

  • nume, miercuri, 13.12.2017 19:43

    Inca o eroare semnalata si necorectata. Misto.