Honda va cumpăra "credite de emisii" de la Tesla: succesul limitat al modelului electric Honda e forțează japonezii la un acord cu americanii
Honda va cumpăra "credite de emisii" de la Tesla pentru a evita plata unor amenzi pentru nerespectarea normelor de poluare, după ce japonezii au vândut doar 1.000 de unități ale modelului electric Honda e.
Honda spera ca lansarea pe piața europeană a modelului electric de oraș Honda e să o ajute să respecte normele de poluare care vor intra în vigoare în Uniunea Europeană începând din 1 ianuarie 2021.
Potrivit viitoarelor norme europene, un constructor trebuie să aibă emisii medii de 95 grame de dioxid de carbon pe kilometru pentru mașinile vândute într-un anumit interval de timp.
Cu toate acestea, Honda a comercializat până acum doar 1.000 de unități Honda e pe piețele din Vestul Europei, echivalentul a numai 2% din numărul total de înmatriculări ale japonezilor în această regiune.
Astfel, pentru a putea evita plata unor amezi usturătoare către Uniunea Europeană, Honda a decis să cumpere "credite de emisii", prin care își pune în comun vânzările cu un alt producător care le respectă, pentru ca în medie ambii constructori să respectele normele de poluare.
Honda va achiziționa aceste "credite de emisii" de la Tesla, constructor care are deja un acord asemănător și cu Alianța Fiat-Chrysler. De altfel, americanii au încasat deja 1.2 miliarde de dolari din vânzarea de "credite de emisii" doar în primele nouă luni ale acestui an.
Informațiile au fost dezvăluite de Schmidt Automotive Research pe baza analizei datelor oficiale publicate de Comisia Europeană.
Tesla își va permite să pună în comun flotele celor de la Fiat-Chrysler și Honda, mai ales că FCA va avea nevoie de mai puține credite decât se estimase inițial, ca urmare a succesului la vânzări unor modele precum Jeep Renegade și Jeep Compass în versiuni plug-in hybrid.
În plus, Tesla anticipează o creștere puternică a înmatriculărilor în Europa în ultimele trei luni ale anului, ceea ce explică și decizia de a comercializa circa 7.000 de unități Model 3 produse la uzina din China.
O altă înțelegere similară a fost anunțată deja între Fod și Volvo, iar Renault vrea de asemenea să vândă "credite de emisii".
Cea mai mare broasca pe care trebuie sa o inghitim. Auzi tu, credite de emisii... Traiasca smecheria la nivel UE mUE!