Prim contact cu Audi e-tron: 30 de minute în compania primului SUV electric din portofoliul nemților
O scurtă călătorie până la Munchen ne-a făcut cunoștință cu noul Audi e-tron, primul SUV electric de serie dezvoltat de producătorul din Ingolstadt. Primele impresii după cele 30 de minute petrecute la volanul modelului german.
Într-o perioadă în care electrificarea s-a transformat din trend în nevoie pentru constructorii auto, Audi s-a concentrat în ultima perioadă pe comunicarea și pe promovarea vehiculelor grupate sub denumirea de e-tron. Iar primul membru al acestei familii de electrice este un SUV de dimensiuni mari.
Telefonul vibra într-un ritm alert. Răspund, iar vocea de la capătul "firului" mă invită să iau parte la un eveniment mai puțin obișnuit în această breaslă: un zbor scurt către Munchen pentru a face cunoștință cu noul SUV electric Audi e-tron. Nu ai cum să refuzi o astfel de invitație, mai ales când ești chemat să guști puțin din viitorul pe care ți-l rezervă domeniul auto.
Evenimentul pus la cale de constructorul german avea să dureze doar două ore, iar partea de condus nu depășea o oră. Și unde mai pui că pe parcursul celor 60 de minute trebuia să împart locul de la volan cu alt coleg de breaslă. Pe scurt, un prim contact care a durat doar 30 de minute și care s-a desfășurat pe drumurile din apropierea aeroportului din Munchen.
Audi e-tron, primul SUV electric propus de constructorul din Ingolstadt, țintește sus. Are 4.9 metri lungime, valoare apropiată de cea oferită de noul Q8, și o formă generală asemănătoare cu cea a SUV-ului coupe amintit anterior. Nu-ți face griji pentru că le vei putea deosebi rapid atunci când ambele vor ajunge și pe drumurile din România.
Lista de pre-comenzi pentru exemplarele Audi e-tron destinate pieței din România s-a umplut rapid, toată cota pe anul acesta fiind rezervată încă de la finalul anului trecut. Clienții care și-au dorit un astfel de SUV au putut depune un avans de 1.000 de euro plus TVA. Pentru România, prețurile încă nu au fost comunicate, dar în Germania, SUV-ul electric pleacă de la 79.900 de euro.
Audi e-tron: performanțe și consum
SUV-ul electric Audi e-tron este fabricat pe o versiune modificată a platformei MLB Evo, o arhitectură gândită în primă fază pentru a susține modelele echipate cu motoare cu combustie internă și nu versiuni electrice. Noua arhitectură MEB destinată exclusiv mașinilor electrice încă nu a debutat oficial, primul model dezvoltat pe această platformă fiind hatchback-ul compact Volkswagen ID.
În aceste condiții, Audi e-tron devine un SUV greu, iar valorile trecute în fișa tehnică au confirmat acest lucru: 2.490 de kilograme cântărește primul SUV electric din gama Audi, cu 60 de kilograme mai mult față de un Bentley Bentayga echipat cu motorul W12 de 6.0 litri.
Audi a integrat sub podeaua pasagerilor bateria necesară motoarelor electrice. Acumulatorul pregătit de nemți are o capacitate de 95 kWh, cea mai mare prezentă până acum pe un model electric produs pe Bătrânul Continent. Jaguar I-Pace are o baterie de 90 kWh, iar Mercedes-Benz EQC integrează un acumulator de 80 kWh. Și ca să justificăm cele 2.5 tone, doar bateria de pe e-tron cântărește 700 de kilograme.
Inginerii Audi au pus pe fiecare punte câte un motor electric, iar pentru a conserva energia din baterii, SUV-ul oferă mai multe moduri de rulare astfel încât performanțele să fie îmbinate într-un mod cât mai elegant cu valori generoase de autonomie.
Pentru a explica mai ușor cum funcționează sistemul pus la punct de Audi o să fac o scurtă trimitere la jocul video Re-Volt. Pentru cei care n-au avut ocazia să testeze acest joc, acțiunea este una simplă: curse cu mașini electrice radiocomandate pe diverse "circuite" gândite prin centre comerciale, muzee și locuințe. Pe parcursul jocului existau o serie de bonusuri, iar cel mai interesant era cel care imita o baterie. În acel moment, primeai mai multă putere și puteai depăși cu ușurință concurența.
Audi a botezat "overboost" acest "bonus", iar șoferul îl poate accesa trecând mașina în modul Sport. În acest moment, cele două motoare electrice sunt capabile să ofere 408 cai putere și 664 Nm, dar overboost-ul este garantat pentru 10 secunde. Iar acel timp contează mai puțin pentru că e-tron face 0-100 km/h în doar 5.7 secunde. Din păcate, masa totală mare trădează puterea generoasă a lui e-tron, motiv pentru care, un Jaguar I-Pace este mai rapid pe același sprint cu 0.9 secunde.
Dacă rulezi în modul normal, Drive, cele două motoare electrice pot să-ți ofere 355 de cai putere și 561 Nm. Dar nu te gândi că vei putea să iei un e-tron și să stai pe circuit până când bateriile vor intra într-un mod de conservare sau până când anvelopele vor ceda pentru că aceste resurse sunt limitate pentru 60 de secunde. Pentru moment, Audi nu declară ce se întâmplă cu puterea motoarelor când acest timp expiră. Tot pentru a conserva energia din acumulatori, viteza maximă a lui e-tron este limitată electronic la 200 km/h.
Cum se simte noul e-tron din punct de vedere dinamic? Răspunsul scurt ar fi: greoi. Cele 2.5 tone își spun cuvântul atunci când ești tentat să ataci un viraj într-un mod energic, motiv pentru care SUV-ul dezvoltă un comportament subvirator.
Audi propune șapte moduri de rulare în cazul lui e-tron: Efficiency, Comfort, Auto, Dynamic, Individual, Offroad și Allroad. Fiecare dintre acestea vine cu setări specifice, iar pe parcursul celor 30 de minute am trecut din Auto în Comfort, Efficiency și Dynamic. Pe modurile Comfort și Efficiency, resursele celor două unități electrice sunt anesteziate. În modul Auto, sistemele mașinii iau decizii în funcție de situațiile din trafic și știu să răspundă cu promptitudine atunci când apeși pedala de accelerație până pe mochetă. În modul Dynamic, accentul este pus pe agilitate și resurse maxime, iar o apăsare fermă a pedalei de accelerație îți poate bloca gâtul în tetieră pentru câteva secunde bune.
Am condus noul e-tron în condiții de iarnă și pe o temperatură de 3 grade Celsius. Mergând într-un ritm legal, dar schimbând din când în când modul de condus și ritmul avut, consumul afișat de computerul de bord a fost de puțin peste 27 kWh, ceea ce înseamnă că, testele WLTP vin cu valori apropiate de cele din trafic.
Nemții spun că, în ciclul WLTP, e-tron are un consum care variază de la 22.5 la 26.2 kWh/100 km, iar cei 95 kWh ai bateriei sunt suficienți pentru a parcurge până la 417 kilometri.
Sistemul de recuperare a energiei are trei moduri de lucru: recuperare prin frânare, coasting automat și coasting manual prin intermediul padelelor amplasate în spatele volanului. Modul în care sistemul recuperează energia nu face ca mașina să încetinească brutal nici măcar atunci când alegi controlul manual în cea mai extremă formă a sa.
Încărcarea bateriilor lui e-tron este posibilă chiar și la stații cu o capacitate de 150 kW (în România nu există încă stații de putere echivalentă): în aproximativ 30 de minute, bateriile se vor încărca în procent de 80%.
Din spatele volanului, vei simți că e-tron este un SUV de dimensiunile și alura unui Q7, față de care e mai scurt cu 7 centimetri: e o mașină solidă și bine închegată, în timp ce poziția la volan este una înaltă și te ajută să privești fără probleme la tot ce se petrece în jur. În plus, microclimatul pe care Audi reușește să-l genereze la interior este unul cât se poate de elegant și rafinat. Pe e-tron, Audi a pus toate tehnologiile pe care le-a dezvoltat până acum, iar acest lucru o să te facă să pierzi zile întregi butonând și testând sistemul de infotainment pregătit de Audi.
Materialele de la interior sunt finisate excelent, iar Audi vrea astfel să demonstreze că un model electric poate fi, în același timp, unul premium în adevăratul sens al cuvântului. Există piele foarte fină, Alcantara moale și chiar și un material plastic extrem de plăcut în momentul atingerii.
Dar peste toate acestea, Audi plusează cu tehnologia de ultimă oră. Pentru început, vei găsi trei ecrane de dimensiuni mari. Unul în locul clasicului instrumentar de bord și două amplsate în zona centrală. Interfața sistemului de infotainment "comunică" cu pasagerii prin intermediul unui display de 10.1 inch, în timp ce comenzile pentru sistemul de climatizare sunt integrate la nivelul unui ecran ceva mai mic (8.6 inch). Pentru ca totul să fie cât mai familiar, Audi a pregătit un sistem care emite sunetul unui click de mouse în momentul în care ocupanții activează diverse funcții, în timp ce suprafața atinsă produce o vibrație scurtă.
Iar pentru cei pasionați de tehnologie, Audi propune, în premieră, camere video în locul oglinzilor laterale. Cele două camere amplasate pe niște brațe în exteriorul SUV-ului transmit imaginile către două ecrane de 7 inch poziționate pe uși. În Germania, pachetul este opțional și costă 1.500 de euro.
Ofensiva Audi în segmentul electric
Audi e-tron este primul reprezentant al noii ere din gama producătorului german. În perioada următoare, nemții pregătesc o adevărată ofensivă cu ajutorul căreia vor face trecerea către o nouă generație de mașini. Până în 2025, Audi va oferi 12 modele pur electrice, acestea urmând să debuteze pe cele mai importante piețe din lume.
Cel de-al doilea model electric pregătit de Audi se numește e-tron Sportback, iar constructorul german a anunțat deja că a deschis lista de precomenzi, în ciuda faptului că încă nu știm cum o să arate versiunea de serie. La fel ca SUV-ul Audi e-tron, și varianta e-tron Sportback va miza tot pe platforma MLB Evo.
De asemenea, Audi și Porsche colaborează pentru dezvoltarea platformei PPE (Premium Platform Electric), o arhitectură gândită să stea la baza gamei de electrice Porsche, dar "să îmbrace" și viitoarele modele Audi din segmentele mari. Pentru gama de modele din clasele mici, Audi va miza pe viitoarea arhitectură MEB a grupului Volkswagen.
În același timp, constructorul german pregătește și o serie de versiuni plug-in hybrid pentru modelele deja existente în gamă.
O masina SUPERBA, cu toate valentele: - autonomie buna (417 km WLTP nu suna rau deloc); - 4x4; - design interior si exterior modern. BRAVOS AUDI.....Nota 10 !!!