Marea Britanie: sistem de încărcare fără fir a mașinilor electrice integrat în șosea, programat pentru testare până la finalul anului

Publicat vineri, 14.08.2015 16:10 de Sebastian Toma

Agenția responsabilă de autostrăzile din Marea Britanie a anunțat planurile de demarare a testelor de șosele care pot să încarce vehiculele electrice din mers.

Englezii vor testa primele drumuri care pot încărca mașinile electrice în timp ce sunt conduse. Probele vor demara până la finalul anului curent, pe secțiuni de drum diferite de cel public, dar cu același tip de covor asfaltic și cu o configurație similară a straturilor. Decizia departamentului britanic de autostrăzi are rolul de a verifica funcționalitatea conceptului de încărcare a vehiculelor electrice prin inducție folosind șoseaua fără a afecta rețeaua rutieră a țării prin lucrări dedicate pentru modernizare.

În același timp, britanicii vor să afle cât de eficient este sistemul pentru mașini reale, în mediul exterior, folosind vehicule electrice reale.

Probele cu drumuri reale fac parte dintr-un studiu de fezabilitate derulat de echivalentul britanic al CNADNR-ului. Guvernul de la Londra a asigurat deja o investiție de 500 de milioane de lire sterline pentru următorii cinci ani ai proiectului, pentru a asigura avansul tehnologic al țării în această direcție. În ceea ce privește studiul, britanicii vor să caute noi soluții de încărcare rapidă a vehiculelor electrice pe lângă varianta propusă în prezent cu încărcarea inductivă în mers a mașinilor electrice.

Ilusttrația arată cum vor funcționa noile benzi pentru mașini electrice pregătite de englezi.

Până la implementarea sistemului de încărcare fără fir a vehiculelor electrice, englezii pun la cale un plan prin care să aibă puncte de încărcare pentru mașini electrice la fiecare 20 de mile (32 de kilometri) pe rețeaua principală de drumuri publice. Asta ar facilita din start viețile șoferilor și ar asista dezvoltarea mașinilor electrice în Regatul Unit prin mărirea rețelei de puncte de încărcare la un nivel suficient de înalt încât să fie practicabilă traversarea țării de la un colț la altul și de la nord la Sud prin intermediul rețelelor de încărcare, într-un timp cât mai scurt.

Via BBC

  • ABC, vineri, 14.08.2015 16:57

    Ideea suna bine, sa vedem cum functioneaza in realitate si ce neajunsuri se descopera (in cazul in care se descopera). Bravo lor pentru investitie.

  • andrey_1293, vineri, 14.08.2015 17:34

    In timp ce in Romania ne chinuim de ani buni sa trecem o autostrada prin munti...

  • dany, vineri, 14.08.2015 17:43

    institutiile care se ocupa cu sanatatea populatiei vor trebui si ele sa faca niste studii pe termen lung referitoare la efectele (sau nu) asupra sanatatii oamenilor la astfel de incarcari ”wireless”

  • Dan, sâmbătă, 15.08.2015 16:03

    Probabil este o incarcare inductiva ..adica este folosit un camp electromagnetic pentru a transmite energia. Cu aiguranta nu este benefic organismului uman ....dar asta e mai putin important ..impprtant e sa ae vanda masini ......

  • LR, luni, 17.08.2015 16:09

    Clar e vorba de încărcare inductivă. Conceptul e destul de vechi, poate că abia acum a devenit și fezabil. Benefic nu e nici aerul poluat. Mașini se vând oricum, indiferent că sunt cu motor termic sau electric.

  • mda, luni, 17.08.2015 18:07

    Intr-o tara in care daca ranesti un animal, nu un om, faci puscarie, vine un roman din lumea a 3-a sa le spuna britanicilor ce e bine si ce nu e bine pentru societate...

  • electromagnetismul in natura, luni, 17.08.2015 20:53

    Electromegnatismul e o forta fundamentala a Universului. Nu e ca si cum e de azi de ieri. Omul intotdeauna s-a folosit de atributele naturii pentru a-si imbunatati viata, dar mai intotdeauna mai sunt prosti care se pun de-a curmezisul.

  • LR, marţi, 18.08.2015 08:34

    Asta a fost o mostră din "Cunoștințe despre natură", clasa a III-a, ultima ediție cu Nea Ceașcă pe prima pagină. Poate chiar Nea Ceașcă ne-a vorbit de Sus, din Univers.