Americanii pregătesc terenul pentru relaxarea normelor de poluare programate pentru 2025
Donald Trump oferă semnale puternice că va relaxa normele de poluare planificate în SUA pentru anul 2025, după ce constructorii au acuzat că acestea sunt prea dure.
Cu numai câteva zile înainte de instalarea lui Trump în funcție, Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) a stabilit că, în 2025, mașinile trebuie să aibă emisii de dioxid de carbon care să varieze de la 90 la 182 grame pe kilometru, în funcție de segmentele din care fac parte.
La scurt timp după alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite, constructorii auto au solicitat o
Trump și-a exprimat în mai multe rânduri intenția de a ajuta companiile să facă afaceri mai bune chiar și cu prețul de a schimba regulamentele care țin de protecția mediului, iar acum face un prim pas în această direcție. Concret, Trump vrea ca EPA să nu se mai ocupe de normele de dioxid de carbon pentru industria auto. "EPA ar trebui să se concentreze din nou pe misiunea de a proteja aerul și apa", arată comunicatul de presă, cu referire la faptul că, până în 2009, EPA nu avea atribuții în domeniul auto.
O astfel de schimbare i-ar putea permite lui Trump să stabilească în alt mod regulile de emisii. În plus, în cadrul acestui proces de schimbare, statul California și-ar putea pierde dreptul de a-și stabili propriul regulament de emisii câștigat în 1967 și la care au aderat între timp alte 13 state. Regulamentul pentru emisii din California este mult mai dur decât în restul SUA și obligă constructorii ca un anumit procent din mașinile comercializate să fie electrice.
Via Autocar
Numai bine, VAG va putea să prezinte americanilor noile generații de motoare diesel.